Concert pascal
MOPAN Suceava

“Lupta împotriva corupției este dezideratul care a unit români de toate vârstele, din medii și cu preocupări diferite, și față de care și-au exprimat susținerea fără echivoc. Fie prin mijlocul democratic al votului, prin campanii publice și chiar prin proteste de stradă, cetățenii au luat atitudine de fiecare dată când combaterea corupției a fost slăbită sau pusă în pericol. Atitudinea civică fermă și mesajul răspicat exprimate de români dovedesc gradul înalt de conștientizare a efectelor acestui flagel: menținerea sărăciei, servicii sociale de slabă calitate, dezbinarea societății.

Pentru mine, ca prim-ministru, atitudinea curajoasă și implicată a societății reprezintă un sprijin important al acțiunii guvernamentale de combatere a corupției și de consolidare a independenței justiției, componentă esențială a acestui efort.

Astăzi, de Ziua internațională împotriva corupției, vreau să reiterez angajamentul și determinarea Guvernului pe care îl conduc de a susține neobosit această luptă.

Este dezideratul nostru să construim o Românie puternică, în care economia să se dezvolte fără bariera corupției, prin politici publice menite să stimuleze încredere investitorilor și competiția corectă.

Ne-am făcut un obiectiv din creșterea credibilității României în plan extern, fundamentată pe valori democratice și pe cele ale statului de drept.

Este un țel al Guvernului nostru să creștem performanța în educație și sănătate și să prosperăm prin muncă, creativitate, onestitate și bun simț.

Toate aceste lucruri le putem realiza împreună, fiind uniți în această luptă împotriva corupției!”

Ludovic Orban

Prim-ministru al României

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava