MOPAN Suceava

“Luna decembrie a devenit pentru România simbolul eliberării de sub dictatura comunistă. S-au împlinit zilele trecute trei decenii de când scânteia anticomunistă s-a aprins la Timișoara; astăzi, 21 decembrie, cinstim Memoria Victimelor Comunismului în România, iar mâine, 22 decembrie, marcăm 30 de ani de la Victoria Revoluției Române și a Libertății.

Sfârșitul anului 1989, în care românii s-au ridicat cu mult curaj pentru libertate, adevăr și dreptate și au pus capăt regimului tiranic și corupt, a schimbat cursul istoric al României. Românii au ales atunci un drum pe care și l-au dorit ireversibil și care a constituit punctul de plecare și un fundament solid pentru respectarea drepturilor omului, libertate de expresie, democrație parlamentară, pluralism în toate aspectele vieții publice, economie de piață, apartenența la NATO și la Uniunea Europeană.

România de astăzi, atașată valorilor democrației, este un bun câștigat cu suferința și jertfa eroilor și martirilor, a tuturor celor care au știut, au putut și au avut curajul să spună nu regimului dictatorial și să dovedească faptul că dorința de libertate, solidaritatea, speranța nu pot fi ucise de gloanțe. Avem datoria să omagiem memoria tuturor celor care au pus libertatea mai presus de propria viață pentru ca România să renască, eliberată din carapacea regimului comunist.

Avem responsabilitatea, față de memoria martirilor Revoluției Române, să se facă dreptate, iar societatea românească să cunoască adevărul. Sunt încă printre noi persoane care, în acele zile tulburi, au fost rănite ori și-au pierdut copiii, părinții sau pe cineva drag și care așteaptă ca instituțiile statului de drept să facă dreptate. Sunt răspunsuri prea mult timp așteptate de români și în lipsa cărora coeziunea și încrederea societății au fost șubrezite.

Avem atât datoria, cât și responsabilitatea față de sacrificiul eroilor Revoluției Române de la 1989 să apărăm drepturile, libertățile și valorile pentru care ei au luptat și să nu permitem niciunei puteri politice să mai acționeze împotriva cetățenilor. Iar pilda cea mai puternică a istoriei recente este că democrația, libertățile și dreptul fiecărui român la o viață prosperă trebuie apărate zi de zi, cu fermitate, pentru a ne asigura că represiunea și crimele împotriva propriului popor nu vor mai avea loc niciodată”.

Ludovic Orban,
Prim-ministru al României

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava