Concert pascal
MOPAN Suceava

„Se împlinește aproape un secol de când România a instituit Ziua Eroilor ca sărbătoare națională, la început pentru a-i cinsti pe eroii noștri cunoscuți și necunoscuți din Primul Război Mondial, prin sacrificiul cărora a putut fi posibilă Marea Unire de la 1918. După „Pacea de la Versailles” din 1919, România a fost printre primele țări din Europa care au adoptat măsuri și au inițiat acțiuni concrete pentru cinstirea memoriei tuturor eroilor căzuți pe pământ românesc, inclusiv a celor străini.

Cultul eroilor a luat ființă, a continuat și s-a dezvoltat, ulterior, în țara noastră, după cum stau mărturie numeroasele opere comemorative, printre cele mai cunoscute fiind Mausoleul de la Mărăşeşti sau Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu, creație a marelui sculptor Constantin Brâncuși.

Astăzi, Ziua Eroilor este dedicată nu doar memoriei celor care s-au jertfit pentru ţară în războaiele secolelor trecute, ci a tuturor celor care și-au închinat viața, prin jertfă, Patriei și Națiunii române – eroilor şi martirilor din închisorile comuniste, celor căzuți ca membri ai rezistenţei armate anticomuniste, din Revoluția din decembrie 1989, sau militarilor români căzuți în teatre de operații, în misiunile internaționale asumate de România, în ultimele decenii.

Guvernul cinstește memoria eroilor noștri și, prin organizarea de manifestări comemorative, își exprimă respectul pentru cei care au apărat libertatea și integritatea poporului român.

În această zi, îmi doresc ca fiecare să-și îndrepte gândurile către cei care și-au dat viața pentru ca națiunea română să rămână puternică și demnă.

Memorie eternă eroilor români căzuți la datorie!”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava