MOPAN Suceava

Ziua Mondială a Profesorului este un bun prilej să ne arătăm prețuirea pentru cei care au menirea de a educa și forma caractere, de a fi mentorii mai multor generații.

A fi dascăl este o vocație, care implică o mare responsabilitate față de copiii și tinerii cărora le modelează viitorul, atât prin cunoștințele pe care le împărtășesc, cât și prin modelul de viață pe care îl oferă.

Fiecare dintre noi am avut un reper în dascălul de la catedră, un sprijin în desăvârșirea personalității noastre și de care ne amintim cu drag și recunoștință.

Educația este șansa fiecăruia la evoluție, iar succesul individual aduce beneficii întregii comunități. Prin fiecare ciclu de învățământ absolvit, prin intermediul cursurilor de calificare, al programelor de internship și voluntariat, al schimburilor de experiență la nivel internațional este asigurată reușita fiecăruia, precum și a societății în ansamblu.

Un sistem de educație de calitate consolidează sentimentul de comunitate și cultivă solidaritatea, valori fundamentale pentru un stat modern, racordat la valorile europene comune, cu atât mai actuale în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Educația este fundația unui stat dezvoltat, puternic și cu o voce bine conturată pe plan extern, așa cum este România.

Dragi profesori, vă mulțumim pentru contribuția dumneavoastră la o Românie mai bună, mai prosperă și recunoscută la nivel internațional!

Viorica Dăncilă

Prim-ministru

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava