Concert pascal
MOPAN Suceava

Femeile din viața lui Henric al IV-lea au fost numeroase și cât se poate de diferite, fapt pentru care și-a câștigat porecla de „Le Vert Galant” (bătrânul amorez). Însă femeia pe care a iubit-o cel mai mult a fost frumoasa și spirituala Gabrielle d’Estrées, cu care a avut doi fii și o fiică, în timpul relației lor de nouă ani.

De vreme ce soția lui Henric, regina Margot, celebră prin promiscuitatea sa, nu îi dăruise regelui nici un copil în cei 26 de ani de căsnicie, regele și-a anunțat intenția de a anula căsătoria cu Margot, de a se căsători cu Gabrielle (care era din nou însărcinată) și de a-i recunoaște pe fiii ei ca moștenitori ai tronului Franței.

Câtă vreme Henric a fost căsătorit cu Margot, nimănui (nici măcar lui Margot) nu părea să-i pese de iubirea lui pentru Gabrielle. Dar să aibă o metresă era una, iar să se căsătorească cu ea era cu totul altceva. Henric a încercat să obțină acordul reginei pentru anulare, însă ea s-a opus vehement.

Cu toate acestea, el i-a cerut papei Clement al VIII-lea să dizolve căsătoria. Toți curtenii lui Henric erau înspăimântați de posibila mezalianță a lui Henric cu Gabrielle, iar papa a zăbovit îndelung în privința hotărârii sale privitoare la anulare. Faptul că papa Clement era văr primar cu Margot, prin înrudirea lor cu familia de Medici, este posibil să fi jucat, de asemenea, un rol în șovăiala lui.

De fapt, Clement era într-atât de bulversat, încât se ruga zilnic pentru îndrumare divină. În data de 3 aprilie, la sfârșitul rugăciunii, a privit către cer, având, după câte se pare, o viziune. Întorcându-se către unul dintre slujitorii săi, Papa a murmurat cu o evidentă ușurare și cu o convingere vădită: „Dumnezeu mi-a dat răspunsul”.

Șase zile mai târziu, Gabrielle dădea naștere unui fiu, dar acesta a venit pe lume mort.

Pe urmă, ea și-a pierdut întâi graiul, apoi auzul și, în cele din urmă, vederea.

În data de 11 aprilie a murit în agonie, chipul ei cel frumos fiind transformat într-o mască hidoasă.

Prietenii Gabriellei au spus că a fost voința lui Dumnezeu, în vreme ce dușmanii ei l-au invocat pe Diavol, căruia spuneau că i se vânduse pentru a deveni metresa regelui.

Din moment ce scandalul căsătoriei lui Henric cu Gabrielle fusese evitat, Margot a fost, în cele din urmă, de acord cu dizolvarea căsătoriei sale și, în decembrie, papa Clement a semnat anularea.

În luna octombrie a anului următor, regele s-a căsătorit cu o vară îndepărtată a lui Margot și a papei Clement, prințesa florentină Maria de Medici, o femeie uneltitoare, dar cam înceată la minte care, spre deosebire de prima sa soție, a luat poziție (fără rezultate însă) împotriva escapadelor lui.

Însă Maria i-a dat fiul și moștenitorul pe care și-l dorea, iar descendenții acestei nefericite căsătorii au condus Franța fără întrerupere, timp de 182 de ani.

Tot la 11 aprilie:

1713: Ia sfârșit Războiul de Succesiune la tronul Spaniei prin Tratatul de la Utrecht.

1814: Împăratul Napoleon abdică la Fontainebleau.

1945: Este eliberat lagărul de concentrare de la Buchenwald, de lângă Weimar, Germania.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava