MOPAN Suceava

Bătaia primită de Ana Maria, solista cu „Ochii tăi”, de la Florin Chilian (46 de ani) a ținut prima pagină a ziarelor luni la rând. Cu toate acestea, după incidentul din 2006, artistul face abia acum primele declarații, în exclusivitate pentru Click!

În noaptea de 23 spre 24 iulie 2006, Florin Chilian a făcut accident cu mașina, la ieșire din Cluj Napoca. În aceeași seară, artistul și iubita s-au certat, dar întâmplarea a fost relatată apoi de solistă ca fiind o bătaie soră cu moartea. Deși acuzat din toate părțile, Florin Chilian nu a dorit să facă niciodată declarații pe marginea acestui subiect sensibil, mai ales că artistul a iubit-o foarte mult pe Ana Maria. Nu doar că a ajutat-o din punct de vedere artistic, pregătindu-i relansarea în muzică la casa de discuri Roton, dar s-a și logodit cu ea, în biserică, notează click.ro.

Deși are cum să contrazică toate declarațiile făcute de fosta logodnică, Florin păstrează discreția în continuare asupra subiectului și spune că nu vrea să se răzbune: „Sper să fie bine, sper să fi trecut ea peste întâmplarea asta. Nu știu dacă într-adevăr i-a fost de folos. Oricum, în societate nu i-a fost absolut deloc de folos… Când l-am văzut pe Măruță că băga de la el, și buza spartă, și arcada… Atunci mi s-a făcut mie milă de săraca fată…”.

Citește articolul complet și vezi VIDEO EXCLUSIV pe http://www.click.ro/vedete/romanesti/exclusiv-mi-s-facut-mila-de-saraca-fata-florin-chilian-primele-declaratii-despre

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava