Trasee Eminesciene

În această zi din anul 1508, Michelangelo Buonarroti a început să lucreze la tavanul Capelei Sixtine care astăzi este considerat cea mai importantă capodoperă – sau colecție de capodopere – de care s-a bucurat vreodată omenirea.

Această frescă îți taie respirația și a fost pictată la comanda irascibilului papă Iuliu al II-lea, cel mai mare patron al artelor aflat vreodată pe tronul Vaticanului. Inițial, Michelangelo s-a înfuriat din cauza acestei comenzi, pentru că se considera sculptor, nu pictor și pictase foarte puțin după ucenicia petrecută în atelierul lui Ghirlandaio, în adolescență.

A bănuit că Papa îl alesese pe el la recomandarea vicleană a arhitectului Donato Bramante, care, invidios pe talentul lui Michelangelo, îl propusese gândindu-se că lipsa lui de experiență în realizarea de fresce avea să-l condamne definitiv. Însă Michelangelo știa că, dacă ar fi refuzat însărcinarea, ar fi fost foarte posibil să nu mai primească altă comandă de la Iuliu și, fără îndoială, și-a spus că geniul său îl va salva.

Iuliu își dorea ca tavanul să prezinte scene din Noul Testament, dar încăpățânatul Michelangelo a insistat neînduplecat pentru Vechiul Testament, considerându-l mai spectaculos, argumentându-și punctul de vedere cu tema centrală a lucrării, Crearea lui Adam.

A avut nevoie de peste patru ani și jumătate pentru încheierea marii lucrări (Michelangelo neatingându-se de pensule aproape un an, între 1510 și 1511, pentru că nu fusese plătit) și, în total, pictura acoperă o suprafață de aproximativ 930 metri pătrați, cu peste trei sute de personaje.

Alături de simboluri profund religioase, în frescă apar nenumărați stejari și frunze de stejar, un omagiu adus de Michelangelo patronului său papal, al cărui nume, della Rovere, înseamnă „al stejarilor”. Unii critici au observat că femeile lui Michelangelo sunt la fel de solide și de musculoase ca bărbații, probabil datorită faptului că modelele pentru aceste personaje au fost tot bărbați.

Pictarea Capelei Sixtine nu a fost doar cronofagă, ci și epuizantă din punct de vedere fizic, Michelangelo petrecând ore în șir întins pe spate pe schele. Întreaga lucrare i-a solicitat un extraordinar efort. După cum remarca într-o ocazie pictorul, foarte frust, „Nelle mie opere caco sangue” („În lucrările mele mă cac sânge”).

Capela a fost inaugurată oficial în data de 31 octombrie 1512, când Papa Iuliu al II-lea a oficiat pentru prima oară mesa aici, însă nici atunci Michelangelo nu-și încheiase definitiv lucrul la Capelă.

Iuliu a murit la începutul anului 1513 și marele pictor și-a luat o pauză de 20 de ani.

Însă, în 1534, s-a întors pentru a crea „Judecata de Apoi”, sub patronajul papei Paul al-III-lea.

Tot la 10 mai:

1774: Moare de vărsat de vânt, la Versailles, Ludovic al XV-lea.

1818: Moare revoluționarul american Paul Revere.

1857: Revolta soldaților sepoy din Meerut declanșează Răscoala Indiană.

1881: Carol I este încoronat rege al României (1881–1914), după ce anterior fusese numit principe al României (1866–1881). 10 mai a fost sărbătorită ca zi națională între 1866 și 1948.

1940: Germania începe invazia Europei Occidentale în aceeași zi în care Winston Churchill devine prim-ministrul Marii Britanii.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Michelangelo începe lucrul la Capela Sixtină, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava