MOPAN Suceava

Micii jucători din orașul Salcea a readus la viață cel mai vechi sport tradițional românesc, oina. După ce anul trecut a găzduit Cupa Federației la seniori, la sfârșitul săptămânii trecute, pe terenul de fotbal din localitate s-a desfășurat faza pe zona Moldovei a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la oină, competiție rezervată echipelor din școlile gimnaziale. Reprezentanta județului Suceava în această fază a competiției a fost echipa Școlii Gimnaziale Salcea, pregătită de antrenorul Sorin Gălățeanu, cea care a câștigat faza pe județ după două victorii în fața Școlii Gimnaziale Frasin, cu 4–0 și 22–2.

Gazdele au început bine turneul și s-au impus cu 12–0 în meciul cu Școala Gimnazială Maxut din județul Iași. Meciul al doilea a reprezentat și finala acestei faze a competiției, în care echipa din Salcea a întâlnit campioana din sezonul trecut, Școala Gimnazială Gherăești, din județul Neamț. Meciul a fost unul destul de tensionat, la pauză, nemțenii având un avantaj de două puncte, scor 2–0. Partida s-a decis pe final, când la scorul de 3–2 pentru oaspeți, gazdele au reușit să nimerească ultimul adversar aflat în joc și să se impună astfel cu scorul de 4–3. Școala din Salcea a obținut biletul pentru turneul final după alte două victorii cu 9–2 și 9–3 în fața Școlilor Gimnaziale Vorona Mare (județul Botoșani) și George Tutoveanu din Bârlad (Vaslui).

„Am muncit mult pentru acest moment și sunt foarte mulțumit de elelvii mei. Vreau să remarc toți jucătorii pentru dăruirea din teren și spiritul de echipă. După trei medalii de argint, la turneul final ne dorim în acest an medalia de aur, mai ales că evoluăm pe teren propriu, dar totul va depinde de forma sportivilor și de psihicul lor, unul foarte schimbător la această vârstă. Mulțumim conducerii școlii, în special directorului Cătălin Huțu, dar și profesorilor Radu Roată, Constantin Pavel, managerului firmei Digital Security Systems, Daniel Bailicenco și managerului firmei Sistem Conect, Remus Tofan”, a declarat antrenorul Sorin Gălățeanu.

Din echipa școlii din Salcea au făcut parte sportivii, Iosif Belțic, Cristian Belțic, Gheorghiță Cucuruzeac, Liviu Cazacu, Daniel Dancă, Marius Ilași, Iosif Ionescu, Lucian Irimia, Denis Palaghianu, Andrei Palaghia, Florentin Petrariu, David Pâslaru, Mihai Pâslaru și Emanuel Ungureanu.

Turneul final al ONSȘ la oină va avea loc în perioada 9–11 mai la Salcea, unde echipa Școlii Gimnaziale din localitate va lupta pentru primul titlu de campioană a României.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava