MOPAN Suceava

Un nou medicament, pe care mulți medici îl numesc minune, a vindecat pacienți aruncați de Covid în ghearele morții. Printre aceștia s-a numărat și Mihai, de la trupa 3 Sud Est, despre care s-a aflat că a fost tratat cu Ivermectină, o pastilă care în România se găsește doar pentru uz veterinar, dar și cu steroizi, notează click.ro.

Anunțul a fost făcut luni seară, 25 ianuarie, de către medicul Ion Alexie, care este șeful secției de boli infecțioase al unui spital din Las Vegas. ”Da, l-am tratat prin telefon. Chiar în ambulanță i s-a dat Ivermectină. În protocol au existat și steroizi”, a spus medicul specialist de boli interne şi boli infecţioase, la Antena 3.

Mihai Budeanu (44 de ani) s-a infectat cu coronavirus și a fost internat în stare gravă la Spitalul Municipal Mangalia pe 19 noiembrie 2020, iar câteva zile mai târziu a fost transferat la Medgidia.

Medicii i-au administrat chiar și plasmă, dar nimic nu mai funcționa în cazul lui. Doctorii i-au dat doar 5% șanse de supraviețuire. Dar iată că minunea s-a întâmplat. Aceștia au fost de acord să ia legătura cu colegul lor din SUA, Ion Alexie, la rugămintea familiei lui Mihai, și iată că vedeta este acum refăcută complet, potrivit sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/mihai-de-la-3-sud-est-tratat-cu-ivermectina-si-steroizi-artistul-avea-5-sanse-sa

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava