MOPAN Suceava

Fericire de nedescris pentru soții Mihai Petre și Elwira, care au câștigat Marea Finală a sezonului 4 din Asia Express – Drumul Împaraților. Cuplul a vorbit despre momentul în care a fost strigat numele câștigătorilor și emoțiile prin care a trecut fiecare concurent.

Câștigătorii emisiunii au plecat acasă cu 30.000 de euro. Soții Petre au vorbit despre momentul victoriei și au mărturisit că nu se așteptau să câștige show-ul Asia Express, potrivit click.ro.

„Eu nu îmi imaginam că o să simt atâta emoție într-un show. Nu m-am așteptat, am avut momente care m-au terminat emoțional. Am avut momente bune, momente rele, momente în care am râs de am murit, momente în care m-am prostit, momente în care am plâns, momente în care am fost sus și apoi jos. Nu îmi vine să cred că am câștigat pentru că am avut tot felul de momente. Am început bine, am continuat mai puțin bine, dar am terminat cum nu se poate mai bine. Sunt cel mai mândru om acum”, a declarat Mihai Petre pentru a1.ro, notează sursa citată.

„Dacă faci pentru bani nu cred că duci atât de mult și nu ai forță, că forța vine din credință, din motivația intrinsecă, nu vine din afară, din motivația extrinsecă. Nicio clipă nu ne-am gândit la premiu, la premiu nu ne-am gândit, nu suntem ipocriți, am avut foloase materiale în urma participării, e firesc”, a declarat Mihai la „Xtra Night Show”.

Citește mai multe pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/mihai-petre-si-elwira-primele-declaratii-dupa-ce-au-castigat-sezonul-4-din-asia

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava