Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Dumitru Mihalescul, vrea să știe de la președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, Marius-Sebastian Ionescu, ce măsuri legislative a propus Guvernului astfel încât să fie descurajată sau chiar interzisă organizarea de centre de jocuri de noroc în aproprierea școlilor, liceelor sau a spațiilor de locuit.

Într-o interpelare adresată președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc , Mihalescul arată că majoritatea statelor dezvoltate nu încurajează organizarea jocurilor de noroc în centrul vieții sociale. ”Personal, ca antreprenor care a clădit de la zero una dintre cele mai competitive afaceri din România, sunt un puternic susținător al oricărei inițiative private, al cărei scop este licit și reglementat în acord cu prioritățile societății românești. Din păcate, însă, slaba reglementare a organizării jocurilor de noroc în România a permis acestui tip de afaceri să se dezvolte în proximitatea școlilor și liceelor sau chiar în incinta unor scări de bloc. Astfel, deși legislația prevede în mod expres interdicția participării minorilor la jocurile de noroc, plasarea acestora în imediata apropiere a copiilor (școală, locuință) generează fenomene sociale profund negative”, a spus parlamentarul liberal. El i-a cerut lui Marius-Sebastian Ionescu să precizeze dacă a întreprins controale cu privire la verificarea modului în care minorilor le este efectiv interzisă participarea la jocuri de noroc, direct sau prin interpuși majori. ”Vreau să știu ce măsuri specifice s-au luat astfel încât minorii să nu participe la jocuri de noroc în mediul online. Se știe că singurul filtru împotriva accesului minorilor pe internet îl reprezintă o întrebare de tipul “ai peste 18 ani?”, restricție care poate fi evitată chiar și de un copil de 7 ani”, a spus Mihalescul. El i-a mai solicitat președintelui Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc să precizeze dacă nu ar fi oportun, din perspectivă economică și socială, ca operatorii de jocuri de noroc să își desfășoare activitățile exclusiv în zone turistice foarte bine definite (stațiuni montane sau pe litoral) pentru a descuraja apariția fenomenului dependenței de jocuri de noroc. ”Organizația Mondială a Sănătății a inclus această dependență în categoria adicțiilor. Un astfel de model de organizare a jocurilor de noroc îl regăsim în majoritatea statelor dezvoltate: Statele Unite ale Americii, Orientul Apropiat, unele state ale Uniunii Europene”, a mai spus Dumitru Mihalescul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava