Concert pascal
MOPAN Suceava

Spectacolul susţinut de maestrul Nicolae Botgros în Dărmăneşti, în cursul zilei de joi, s-a bucurat de succes în rândul locuitorilor acestui sat. La spectacol au venit câteva mii de locuitori din Dărmăneşti, dar şi din întreaga comună. De precizat că evenimentul a fost organizat de primarul din Dărmăneşti, Dan Chidoveţ, în ziua în care locuitorii acestui sat sărbătoreau hramul satului, de sărbătoarea Înălţării Domnului. La sărbătoarea sătenilor din Dărmăneşti au ţinut să fie prezenţi şi locuitori din celelalte sate ale comunei, toţi aceştia ţinând să fie prezenţi la spectacolul de muzică populară susţinut de maestrul Nicolae Botgros. Spectacolul a fost organizat de către primarul din Dărmăneşti, Dan Chidoveţ, cel care pe timpul mandatului său le-a oferit locuitorilor acestei comune mai multe astfel de evenimente, atunci când au fost sărbătorite hramurile satelor Măriţei, Dărmăneşti sau Călineşti Enache. Şi ieri, la spectacolul oferit de Dan Chidoveţ fost prezenţi un număr mare de locuitori ai întregii comune, aceştia întâlnindu-se şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a ţinut să fie prezent la sărbătoarea satului Dărmăneşti.
De la începutul spectacolului, maestrul Nicolae Botgros a ţinut să-şi exprime bucuria că poate să-i încânte pe locuitorii din Dărmăneşti cu „muzica pe care noi o avem, cea mai mare bogăţie a neamului nostru”. „E o zi frumoasă pentru dumneavoastră, iar noi am venit cu mare plăcere în satul dumneavoastră, în Dărmăneşti. Pentru dumneavoastră cântăm şi facem aceste frumoase melodii. Şi sunt sigur că astăzi aceste melodii ajung la sufletele dumneavoastră. Mă bucură că suntem împreună şi ne putem bucura de muzica pe care o avem, cea mai frumoasă bogăţie a neamului nostru”, a spus maestrul Nicolae Botgros. După ce pe scenă a fost invitat Dan Chidoveţ, care a spus că se bucură de numărul mare al locuitorilor din Dărmăneşti care a venit la acest eveniment, maestrul Nicolae Botgros a ţinut să precizeze că primarul acestei comune „îmi este prieten cu adevărat” şi i-a îndemnat pe spectatori să-l pună pe acesta primar pe viaţă al comunei.
Dan Chidoveţ a vrut să precizeze că evenimentul de joi nu a fost organizat pentru că este campanie electorală, astfel de spectacole având loc pe tot parcursul mandatului său. Chidoveţ a spus că se mândreşte cu faptul că este născut şi crescut în Dărmăneşti, şi are un respect deosebit pentru locuitorii acestui sat.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava