MOPAN Suceava

Mike Tyson a declarat recent că soţia lui este cea care l-a ajutat să treacă peste moartea fetiţei sale, Exodus, şi că datorită ei a putut să lase în urmă ‘întunericul’ ce pusese stăpânire pe el.
Acum, Mike Tyson nu mai recunoaşte persoana ‘nebună’ care era cândva.
Fostul campion mondial la box – care a câştigat în total 50 de lupte în decursul carierei sale – este renumit pentru comportamentul sălbatic pe care l-a avut în trecut, atât în ringul de box cât şi în afara acestuia. Pe 28 iunie 1997 Tyson a intrat în istorie. În cea de-a doua luptă pe care a avut-o cu Evander Holyfield, Mike l-a muşcat de ureche pe acesta şi chiar i-a rupt o bucată. Tyson a fost atunci descalificat, iar meciul s-a încheiat cu un mare scandal şi o bătaie generală.
Acum, lui Tyson i se pare foarte greu să înţeleagă cum a putut să aibă un asemenea comportament – comportament care a făcut din el un luptător nemaipomenit, dar în acelaşi timp o persoană neplăcută.
„Nu mai recunosc omul care am fost. Am fost nebun. Am avut această furie – furie care, totuşi, a făcut din mine un mare luptător. Îmi doream ca oamenii care intră în ring cu mine să creadă că au de a face cu o brută. Îmi doream ca ei să mă respecte. Eram un porc atunci. Un porc.”, a declarat Mike Tyson, potrivit contactmusic.com.
Lumea lui Mike Tyson a fost zdruncinată în mai 2009, atunci când fetiţa lui de patru ani, Exodus, a murit după ce s-a ştrangulat accidental cu o coardă a unui aparat de gimnastică.
Fostul pugilist în vârstă de 46 de ani a spus că dacă nu era soţia sa, Lakiha ‘Kiki’ Spicer – cu care s-a căsătorit după 12 zile de la tragicul accident – ‘întunericul’ ar fi pus stăpânire pe el.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava