Comenzi MOPAN Suceava

Angajații din sectorul public mai au la dispoziție doar o săptâmână pentru a utiliza voucherele de vacanță emise în anii precedenți, inclusiv pentru rezervări cu plata în avans, a anunțat ministrul antreprenoriatului și turismului, Daniel Constantin Cadariu.

Voucherele de vacanță emise în 2019 și 2020 mai sunt valabile doar până la data de 30 iunie, așa cum prevede Ordonanța de Urgență nr. 131/2021 privind modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Măsura de prelungire a termenelor a fost adoptată pentru a contribui la refacerea forței de muncă, precum și pentru a diminua efectele pandemiei asupra acestui sector.

Astfel, persoanele care nu au utilizat încă voucherele de vacanță eliberate în anii anteriori pot achiziţiona servicii de cazare și pachete turistice în destinațiile locale, fie achitând la recepțiile unităților clasificate, fie apelând la agențiile de turism licențiate din țară.

În ceea ce privește pachetele turistice, acestea trebuie să conțină în mod obligatoriu cazare și, suplimentar, servicii de alimentație publică, transport, alimentaţie publică, tratament balnear sau agrement.

Amintim că sumele acordate sub forma voucherelor de vacanță pot fi utilizate doar pe teritoriul României. Totodată, nu este permisa achitarea cu vouchere de vacanță a serviciilor facturate altui beneficiar, ci doar posesorului acestora.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
Bune practici pentru o batranete frumoasa
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava