MOPAN Suceava

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a participat la masa rotundă organizată de Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Iași (AIMMAIPE Iași) și Reprezentanța Teritorială Iași, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Iași, în cadrul căreia a purtat discuții cu reprezentanți ai autorităților publice locale și mediului de afaceri din regiune despre susținerea antreprenoriatului și promovarea turismului românesc.

„Simt de parcă m-aș întoarce acasă, am locuit 10 ani în Iași. Aici există un potențial mare de dezvoltare, fiind unul dintre cele mai importante centre economice și culturale ale țării. Din acest motiv, am speranța că dialogul cu reprezentații locali va sta la baza îmbunătățirii politicilor publice, astfel încât să corespundă nevoilor reale ale mediului privat și să maximizeze eforturile de creștere a zonei. Pentru turism, domeniu strategic, o atenție sporită trebuie acordată înființării și operaționalizării Organizațiilor de Management al Destinației, reformă asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Afirm cu tărie că doar prin cooperare se poate construi și promova o astfel de structură benefică pentru destinație, care să valorifice obiectivele emblematice ale României”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

În prezent, obiective turistice din județul Iași sunt cuprinse în „Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt”, care străbate 2.000 de km pe teritoriul României și Republicii Moldova, dar și în alte patru rute cultural turistice, dezvoltate pe plan național și recunoscute prin sistemul voluntar de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT).

În ceea ce privește susținerea antreprenorilor, ministrul  Cadariu a prezentat programele cu finanțare de la bugetul de stat, care vor fi derulate în cursul acestui an la nivelul instituției. Printre acestea se numără StartUp Nation ediția a treia, programul pentru microindustrializare, care face parte din pachetul de stimulare a producției interne și a lanțurilor de aprovizionare „Fabricat în România”, programul pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, programul pentru înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri și, nu în ultimul rând, programul pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului.  Totodată, a fost amintit stadiul schemelor de ajutor de stat gestionate de MAT pentru compensarea operatorilor economici ca urmare a restricțiilor impuse de pandemia COVID-19.

La întâlnire au fost prezenți deputatul Alexandru Muraru, consilier onorific al Premierului României, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, Prefectul Iașului, Petru-Bogdan Cojocaru, și Președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava