MOPAN Suceava

Blocul ANL pentru medici, aflat în construcție în curtea Spitalului Vechi din Suceava, va fi terminat anul acesta. Anunțul a fost făcut în timpul unei inspecții efectuate, astăzi dimineață, pe șantier, de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Blocul va avea 30 de unități locative. Printre cei care l-au însoțit pe ministru s-au numărat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Fllutur, vicepreședinții CJ Niculai Barbă și Cristi Crețu, primarul Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, rectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Valentin Popa și managerul Spitalului Județean, Alexandru Calancea. Președintele Flutur i-a prezentat lui Cseke Attila proiectele privind construirea unui spital de copii și a unui spital de boli infecțioase, tot în curtea Spitalului Vechi, dar și proiectul de înființare a unui pasaj subteran între Spitalul Nou și cel Vechi.

„Vorbim de clădirea monobloc pentru pediatrie și obstetrică ginecologie. Aici e vorba de acel spital de copii. Suceava este un județ cu peste 750.000 de locuitori și noi nu avem un astfel de spital de copii. Unul din trei pacienți care vin la urgență în fiecare zi e copil și avem nevoie de un tratament specific. E o investiție mare, cu 440 de paturi, cu ATI propriu, cu o valoare de circa 95 de milioane de euro. Apoi avem clădirea monobloc pentru spitalul de boli infecțioase. Și mai ales pandemia ne-a arătat că avem nevoie de un pavilion separat de securizare a bolnavilor. E o investiție la fel, foarte foarte curajoasă. Noi avem documentațiile și suntem în linie dreaptă cu ele. Și este mare lucru că dumneavoastră sunteți aici și ne dați niște vești extraordinare”, a spus Flutur. El a i-a prezentat ministrului dezvoltării și proiectul pentru pasajul subteran între corpul nou de spital și cel vechi. „Noi acum facem documentația și căutăm finanțare. E un tunel de circa 200 de metri lungime, trecerea pe sub european E85, pentru că astăzi, din păcate, pacienții trec strada pe trecerile de pietoni și nu e în regulă”, a precizat șeful administrației județene. El a subliniat că toate aceste investiții depășesc suma de 160 de milioane de euro.

La rândul său, Ministrul Dezvoltării a garantat că vor fi susținute financiar toate proiectele de investiții din județul Suceava. „Nu am venit cu mâna goală. În ceea ce privește obiectivele de investiții pe care le-a prezentat domnul președinte, în primul rând mă bucur pentru acest bloc ANL. Pentru că îmi aduc aminte că acest program ANL a fost completat în timpul mandatului meu de ministru al sănătății, cu această posibilitatea de construire de locuințe pentru specialiști în sănătate. Asta a fost în 2011 și de atunci în țară s-au construit destul de multe blocuri. Și chiar felicit autoritatea județeană pentru că este situat în arealul spitalului Județean. Acest lucru este important pentru ca cei care lucrează la Spitalul Județean să aibă o locuință de serviciu aici în apropiere. Așteptăm lucrările și din ce știm sunt în grafic și pot fi finalizate anul acesta. În ceea ce privește celelalte două obiective de investiții, aici, prin CNI, suntem în fața de achiziție a serviciilor pentru întocmirea studiilor de fezabilitate care ne vor da exact valorile pentru aceste două investiții. Ele sunt clar importante și vă spun și în calitate de ministru al dezvoltării că ele vor fi susținute de către Guvern. Ele sunt importante pentru această zonă”, a spus ministrul dezvoltării, care a adăugat că „suntem în proceduri de derulare a acestei investiții și pot să vă asigur că Guvernul acordă o atenție deosebită pentru această zonă”.

El a mai spus că și tunelul subteran este o investiție importantă, cum este și cea în construcția blocului ANL. „În occident spitalele sunt mici orașe și acest mic oraș medical al Sucevei trebuie să aibă toată infrastructura necesară. Să avem blocuri cu locuințe de serviciu, să avem clădirile de spitale și acest acces între clădirile din partea veche și cea nouă. Pot să vă spun că nu sunt degeaba aici. Sunt pentru a susține aceste investiții și vă asigur că le vom susține financiar și le vom acorda o atenție acestei investiții”, a precizat Cseke Attila.

Pe de altă parte, el a anunțat că în perioada următoare, Guvernul urmează să se pronunțe asupra propunerii de aprobare a indicatorilor tehnico – economici pentru un nou cămin studențesc la Universitatea Ștefan ce Mare, o investiție preconizată la 131 de milioane de lei.

Cseke Attila: Guvernul este de acord și susține Suceava în construcția sălii polivalente

Tot în cadrul vizitei la Spitalul Vechi, primarul Sucevei, Ion Lungu, a făcut o scurtă prezentare a proiectului Sălii Polivalente, care a fost aprobat săptămâna aceasta în Guvern. „Vreau să îi mulțumesc și eu domnului ministru pentru sprijinul acordat la Guvern în promovarea hotărârii prin care a fost aprobată această investiţie, doamnei director al CNI, domnului președinte Gheorghe Flutur și domnului deputat Ioan Balan, pentru că suntem o echipă, aici la Suceava. Este un proiect important, nu numaidecât pentru Suceava ci și pentru întreaga zonă”, a declarat Ion Lungu. El a amintit că sala polivalentă va avea o capacitatea de 5.000 de locuri, cu demisol, parter și două etaje. Sala Polivalentă va mai avea şi o sală de antrenamente, săli de fizioterapie, o sală de bowling, sală de gimnastică. Investiţia mai include şi construcţia a două parcări, una de 100 de locuri pentru sportivi şi una de peste 600 de locuri, pentru spectatori. În final, Ion Lungu i-a lansat o provocare ministrul dezvoltării, de a fi prezent la inaugurarea sălii polivalente atunci când investiţia va fi finalizată.

Trebuie spus că ministrul Cseke Atilla a declarat că nu a venit la Suceava cu mâna goală, el anunţând că hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru Sala Polivalentă din Suceava a fost publicată deja în Monitorul Oficial. „Este o investiție a Guvernului, prin Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții, care se va ridica la 185 de milioane de, lei așa cum apare în studiul de fezabilitate. Urmează să scoatem prin CNI achiziția publică pentru acest obiectiv de investiții. În momentul în care achiziția este finalizată putem să dăm drumul la lucrări. Și vreau să îi asigur pe cei din Suceava, din județ dar și din întregul areal, pentru că Sala Polivalentă va găzdui evenimente care nu sunt numai pentru suceveni, că Guvernul are resursele financiare pentru această investiție și odată ce o să avem contractul vom demara aceste lucrări. Important este că Guvernul este de acord și susține Suceava în construcția acestei săli polivalente”, a precizat ministrul rezvoltării.

Ministrul dezvoltării promite sprijin financiar pentru proiectele Consiliului Județean și ale Primăriei Suceava. Valoarea acestora depășește 160 de milioane de euro (FOTO), 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava