Minoră lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Suceava
O minoră de 15 ani, din Șcheia, a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, după ce a fost lovită de o mașină, cînd traversa regulamentar strada. Accidentul s-a înregistrat pe B-dul George Enescu din Suceava. La volan se afla un tînăr de 24 de ani, din Siret. Șoferul a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal.