Concert pascal
MOPAN Suceava

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat într-o conferință de presă, susținută alături de liderul PSD Marcel Ciolacu, la Fălticeni, că investiții importante din județ au fost finalizate doar de guvernele PSD. Mirela Adomnicăi a spus, de exemplu, că la Spitalul Municipal Fălticeni s-au efectuat vizite pentru a se vedea noi investiții în această locație doar în perioada guvernărilor PSD, atunci când s-au alocat cele mai importante fonduri. De asemenea, ea a mai arătat că a făcut o analiză a investițiilor care sunt în curs de realizare în județul Suceava, sau care au anunțat a fi realizate. „Și putem pleca de la varianta ocolitoare a Sucevei care a fost finalizată tot în timpul unei guvernări PSD, după 11 ani de zile. M-am gândit și la investiția începută la Casa Corpului Didactic abandonată de ani de zile și rămasă acolo tot ca o piesă muzeu. Și mi-am amintit de investiții doar anunțate care nici măcar nu au fost transpuse în proiecte sau cel puțin începute ca și fază de construcție. Suntem în anul 2020, suntem în plină campanie electorală și vom avea alegeri în data de 27 septembrie. Este un moment al schimbării în județul Suceava, un moment pe care l-am simțit și din discuțiile pe care le-am purtat cu sucevenii. Iar ceea ce trebuie să însemne schimbarea în județul Suceava trebuie să fie în sensul în care să nu mai avem investiții istorice din perspectiva anilor necesari pentru finalizarea lor, trebuie să avem investiții istorice din perspectiva dimensiunii acestor investiții. Și momentul pentru această schimbarea și pentru investițiile de care are nevoie județul Suceava transpuse în termeni rezonabili în fapt este data de 27 septembrie. Și doresc tuturor sucevenilor gândul cel bun, astfel încât 27 septembrie să însemne cel puțin pentru județul Suceava un moment de cotitură. Și la nivelul municipiului reședință și la nivelul județului”, a spus Mirela Adomnicăi.

Mirela Adomnicăi: În județ nu vor mai fi investiții istorice neterminate din perspectiva anilor necesari finalizării lor, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava