MOPAN Suceava

Frederic cel Mare al Prusiei a murit în ziua de 17 august 1786, la primele ore ale dimineții, șezând pe fotoliul său. A trăit 74 de ani, cinci luni și 24 de zile, 46 de ani dintre aceștia fiind rege.

Frederic a fost unul dintre regii extraordinari ai istoriei. Era deosebit de cultivat, un muzician și poet desăvârșit.

Nu fuma, nu bea și nu acorda atenție femeilor, inclusiv soției sale, pe care a neglijat-o total. Este posibil să fi fost homosexual, dar, în esență, acest om cinic, detașat, nu simțea nimic față de oameni.

„Nici măcar nu are inimă”, spunea un contemporan. Deși german, vorbea aproape mereu în limba franceză. Măreția lui Frederic a constat în suprema sa capacitate militară. Vorbind despre Războiul de Șapte Ani, când Prusia fusese atacată de Austria, Franța și Rusia, o autoritate de calibrul lui Napoleon spunea despre el: „Nu armata prusacă a apărat Prusia timp de șapte ani împotriva celor mai puternice trei națiuni ale Europei, ci Frederic cel Mare”.

Frederic nu numai că a confirmat Prusia drept una dintre marile puteri europene, ci a și asigurat dominația familiei sale – Hohenzollern – care a domnit în Germania, până la înfrângerea din Primul Război Mondial.

Frederic a murit la Sanssouci, minunatul palat construit la Potsdam, lângă Berlin. Știind că moartea îi era iminentă, i-a vorbit pentru ultima oară valetului său Strutzki: „La montagne est passé, nous irons mieux” („Am trecut muntele, de-acum o să fie mai bine”).

Plănuise să fie înmormântat în palatul său iubit, și comandase ca pe soclul unei statui aflate aici să fie gravată următoarea inscripție: „Quand je serai là, je serai sans souci” („Când mă voi afla acolo, voi fi fără griji”). Însă moștenitorii săi l-au înmormântat la Biserica Garnizoanei, aflată în apropiere.

Aproximativ două secole mai târziu, Adolf Hitler, care îl admira foarte mult, îi așezase portretul pe un zid al buncărului din Berlin.

Tot la 17 august:

1786: Se naște legendarul colonist american Davy Crockett.

1850: Moare romancierul francez Honoré de Balzac.

1850: Se naște, în județul Timiș, Traian Vuia, primul aeronaut din lume care a reușit să se desprindă cu forțe proprii de la pământ și să zboare cu un aparat mai greu decât aerul (18 martie 1906).

1876: Prima reprezentație cu opera lui Wagner Amurgul zeilor are loc la Bayreuth.

1896: Se descoperă pentru prima oară aur în apropierea râului Klondike, în teritoriul Yukon din Canada, începând Goana după Aur din Klondike.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava