În această zi de 14 decembrie 1799, aproape la 10 seara, George Washington, primul președinte american și cel mai mare general al secolului al XVIII-lea, moare liniștit în patul său din casa familiei, în Mount Vernon, proprietatea din statul Virginia cumpărată de străbunicul său.

Washington a fost un om robust și activ, căruia îi plăceau activitățile în aer liber și călăritul pe proprietatea sa. Două zile mai devreme, după ce răspunsese unei scrisori de la Alexander Hamilton care avea ca subiect înființarea unei academii militare în noua republică, călărise mai multe ore prin frigul și umezeala zilei de iarnă din Virginia, întorcându-se acasă înghețat și extenuat. În dimineața următoare, cu gâtul iritat, a rămas în casă pentru a se ocupa de afacerile fermei.

După-amiaza târziu, când s-a mai îndreptat vremea, a ieșit pentru a marca niște copaci care urmau a fi tăiați. La cină era răgușit și răceala i s-a agravat, dar era vesel și după masă i-a citit soției sale, Martha, din ziarele care de abia ajunseseră. A refuzat medicamentele pentru răceală, preferând, după spusele sale, să „o lase să plece așa cum a venit”.

În ziua următoare era evident bolnav, suferind de febră și laringită acută, posibil asociate cu difterie. Medicul James Craik i-a luat sânge fostului președinte și i-a prescris să facă gargară cu un amestec de oțet, unt și melasă.

În dimineața zilei de 14 decembrie devenise clar că rețeta lui Craik nu avea nici un efect, iar Washington avea dureri mari și se stingea repede. Știa că moartea era iminentă. De frică să nu fie îngropat de viu, și-a instruit secretara: „Să nu îmi puneți trupul în cavou în mai puțin de trei zile după ce mor”.

Înfruntând moartea cu seninătate, chiar înainte de sfârșit a murmurat: „Mor cu greu, dar nu mi-e frică să mă duc”. Ultimele sale cuvinte au fost: „E bine”.

Așa s-a stins Părintele Fondator al Statelor Unite ale Americii, la vârsta 67 de ani.

Tot la 14 decembrie:

1503: Se naște la Saint-Rémy astrologul francez Nostradamus.

1861: Prințul Albert moare la Castelul Windsor din cauza febrei tifoide.

1911: Norvegianul Roald Amundsen și membrii expediției sale devin primii oameni care ajung la Polul Sud, cu 35 de zile înaintea căpitanului Scott.

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar artistic la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava