În această zi, moartea a ușurat lumea de povara numită Ivan cel Groaznic, țar al Rusiei. A trăit 54 de ani, dintre care peste 50 a fost suveran.

Ivan s-a născut în apropiere de Moscova, pe 25 august 1530. A devenit prinț al Moscovei la moartea tatălui său, trei ani mai târziu, dar a trăit cu teama de boieri până când a început să-și asume un rol activ în administrarea chestiunilor de stat, la treisprezece ani. Una dintre primele sale fapte a fost să-l captureze pe cel mai detestat dintre boieri, prințul Andrei Șuiski, care și-a aflat moartea sfâșiat de o haită de copoi.

În 1574, când avea 16 ani, Ivan a fost proclamat primul țar al tuturor Rusiilor, un titlu nou derivat din termenul latin caesar sau împărat. A centralizat decisiv țara și a făcut primii pași pentru transformarea acesteia dintr-o grupare de triburi asiatice într-o națiune europeană, o sarcină care avea să fie dusă la bun sfârșit de către Petru cel Mare, după încă 100 de ani.

Rusia s-a aflat în război aproape permanent, pe toată durata domniei lui Ivan. Cu toate că i-a înfrânt pe tătari și a cucerit Kazanul, celelalte conflicte ale sale, mai ales cele împotriva Poloniei și Suediei, au rămas fără rezultat. Dar pierderile pe care le-a suferit par să-l fi îndârjit și mai mult, așa că s-a lipsit tot mai mult de sfatul nobililor săi, devenind din ce în ce mai tiranic.

La vârsta de 30 de ani, se bucura de o putere personală neîngrădită, instituind o domnie a terorii în rândurile nobilimii ruse și justificându-și despotismul prin cuvintele: „Am ajuns pe tron la porunca lui Dumnezeu”.

Predispus la accese de furie dezlănțuită, Ivan vedea peste tot comploturi. Răspunsul lui era tortura și moartea, iar printre modurile de execuție se numărau eviscerarea, arderea pe rug, tragerea în țeapă, înecarea și îngroparea de viu – pedepse pe care adeseori le supraveghea personal. Se spune că unele dintre victime erau aruncate ca hrană pentru urși.

Unul dintre cele mai sângeroase excese ale lui Ivan a fost masacrarea cetățenilor din Novgorod, pe care îi bănuia că ar pregăti o răscoală. Fără să aștepte vreo confirmare a acuzației, a năvălit în oraș în fruntea armatei și a măcelărit 60.000 de bărbați, femei și copii.

În paranoia lui, Ivan și-a organizat o gardă personală din 6.000 de oameni, cunoscuți ca opriciniki, și i-a împuternicit să acționeze ca o bandă de criminali înrăiți, fără a ține cont de lege. El considera tortura o armă de stat potrivită și, la un moment dat, l-a torturat și l-a ars de viu pe medicul său personal doar pentru că l-a bănuit de trădare.

Disprețul inuman al lui Ivan față de ceilalți s-a manifestat și în cazul finalizării Catedralei Sf. Vasile din Moscova. Atât de subjugat a fost de frumusețea ei încât a poruncit să li se scoată ochii arhitecților care o concepuseră, ca să se asigure că niciodată nu va mai fi construită o clădire la fel de frumoasă.

Unul dintre puținii oameni în care Ivan simțea că putea avea încredere a fost fiul său, pe care-l botezase tot Ivan și care era moștenitor al tronului. Dar, pe când Ivan cel tânăr avea 28 de ani, într-o după-amiază a început o dispută cu tatăl lui, care s-a înfuriat atât de tare încât l-a bătut cu un baston cu vârful de fier până l-a omorât.

În ultimele lui zile, corpul lui Ivan se umflase peste măsură, fiind chinuit de dureri. Când doctorii lui n-au putut să-i găsească leacul, s-a adresat clarvăzătorilor și astrologilor, dar nici aceștia nu i au putut fi de ajutor.

Cu câteva zile înainte de moarte, țarul l-a invitat pe ambasadorul englez la palat. Arătându-i câteva pietre prețioase, Ivan i-a spus: „Uite cum își pierd culoarea. Și ele îmi vestesc sfârșitul. Am fost otrăvit.” Când moartea a venit, în sfârșit, Ivan tocmai juca șah – cu el însuși, căci era de neconceput să existe cineva care să-l învingă pe țarul Rusiei. A fost înmormântat în Catedrala Sf. Mihail de la Kremlin.

Moartea lui Ivan a fost atribuită fie dizenteriei, fie sifilisului ori altor boli mortale, dar la peste patru secole de la moartea sa, mormântul i-a fost deschis pentru a se face niște teste asupra trupului său mumificat. Cadavrul conținea niveluri toxice de arsenic și mercur, fapt ce sugera că, într-adevăr, primul țar al Rusiei murise otrăvit, dovedindu-se astfel adevărul vechii maxime care spune că până și un paranoic poate avea dușmani adevărați.

Tot la 18 martie:

1455: Artistul florentin Fra Angelico se stinge din viață.

1890: Cancelarul Germaniei, prințul Otto von Bismarck, este obligat să demisioneze.

1913: Regele George I al Greciei este împușcat și ucis.

Geo Alupoae, critic de teatru