Şaisprezece firme româneşti din sectorul IT&C au avut oportunitatea de a se întâlni cu lideri mondiali din industria IT şi companii internaționale de top interesate de tehnologiile şi soluţiile româneşti din domeniul comunicaţiilor mobile, la cea mai mare expoziție pentru industria de telefonie mobilă, MOBILE WORLD CONGRES 2019, desfăşurată în perioada 22-24 octombrie a.c. la Los Angeles.

Firmele româneşti și-au expus produsele, serviciile și soluțiile sub pavilion național, pe o suprafață de 149 mp, alături de mari companii și experți influenți din toate sectoarele industriei tehnologiei mobile, promovând conectivitatea inteligentă, o fuziune 5G, IoT, AI și Big Data.

Pavilionul naţional a găzduit, pe perioada celor trei zile ale expoziţiei, întâlniri de afaceri şi de match-making, în cadrul cărora antreprenorii au stabilit contacte cu parteneri străini pentru livrarea de produse şi servicii românești. Totodată, delegația română a identificat, prin participarea la conferințele, forumurile și sesiunile de lucru organizate în cadrul MOBILE WORLD CONGRES 2019, oportunități concrete de colaborare şi extindere a businessului pe plan extern.

Beneficiile participării la târg şi oferta de produse şi servicii a companiilor românești au fost discutate în prezența Consulului General al României la Los Angeles, E.S. Cosmin Dumitrescu, care i-a asigurat pe cei prezenți de sprijinul pentru intrarea pe piața americană şi extinderea în această zonă geografică.

Mobile World Congress Los Angeles 2019 este cel de-al treilea MWC anual, după cele de la Barcelona şi Shanghai, şi reuneşte producători de dispozitive şi furnizori de tehnologie, importanți influenceri și inovatori din industria IT.

Tematica ediţiei a cuprins subiecte precum: tehnologia 5G, inovația perturbatoare (AI, blockchain, analiza datelor, încărcarea wireless, noile interfețe de utilizator), IoT (Internet of Things).

Participarea firmelor românești la târgul din Statele Unite ale Americii a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în parteneriat cu patronatul de profil, Asociația Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES), în cadrul Programului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat. Bugetul alocat a fost de 919.051 lei cu TVA.

Companiile românești, care au participat la MOBILE WORLD CONGRES 2019, au fost: Asti Automation SRL, Cargo Track Solutions, Computaris Romania SRL,  ETA Automatizari Industriale, Free WiFi System SRL, Frontier Conect SRL, Globaya Fintech SRL, Hero Jobs, Jetlag Advertising SRL, Memox Vision SRL, Optimyze Consulting SRL, Quest Global Engineering Services SRL, Rebeldot Solutions SRL, Service Return SRL, Vitality Media SRL, Zynk Software SRL.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava