Concert pascal
MOPAN Suceava

Școala SU ”Otets Paisii” din orașul Vratsa, Bulgaria, a fost timp de cinci zile gazda celei de-a doua mobilități a proiectului de schimb interșcolar din cadrul Programului Erasmus+, acțiunea KA2, cu titlul ”Struggle Against Values Extinction – SAVE”, număr de referință 2020-1-RO01-KA229-080276_1. În cadrul mobilității au participat elevi și profesori din România, Italia, Croația, Portugalia și Turcia. Școala noastră, în calitate de coordonator al proiectului, a fost reprezentată de un grup de trei elevi și două cadre didactice.

Scopul principal al proiectului este ca elevii și profesorii să cunoască și să aprecieze identitatea locală, tradiția, cultura și aspectele care țin de moștenirea culturală proprie, lucru ce îi ajută să conștientizeze faptul că toate acestea fac parte dintr-un tablou mai mare, acela al unei culturi comune europene/internaționale.

Săptămâna de lucru în mobilitate a fost plină de dinamism și densă în activități. Prima zi a debutat cu vizite de documentare la muzee și locuri istorice, urmate de workshopul „Artă și meșteșuguri”.

A doua zi de activitate a început cu vizitarea școlii gazdă, incluzând ceremonia de bun venit și prezentarea tuturor participanților. În cadrul sesiunii de lucru a profesorilor s-au discutat acțiunile întreprinse de fiecare  țară participantă (Bulgaria, Croația, Italia, Turcia, Portugalia, România) pentru atingerea obiectivelor propuse și finalizarea produselor finale, conform calendarului activităților. Au fost propuse măsuri remediale, au fost stabilite obiectivele, termenele, responsabilitățile și produsele finale ce urmează a fi realizate până la următoarea mobilitate, care va avea loc în Croația. Activitățile de învățare ale profesorilor au continuat cu asistențe la ore, discuții privind curriculumul, metodele de predare, materialele didactice folosite la clasă,  planurile remediale și incluziunea elevilor.

Programul celei de-a treia zile a constat în vizite de documentare și ateliere de lucru pentru cunoașterea moștenirii culturale a partenerilor bulgari. Elevii țărilor participante au fost receptivi la activitățile propuse și au promovat școlile și țările de origine, prezentând vechile jocuri uitate, semnificația și importanța zilelor naționale ale țărilor sau patrimoniul cultural UNESCO. Elevii și profesorii parteneri în proiect au avut ocazia să cunoască modul de viață bulgar, obiceiurile de muncă și tradițiile locale, au conștientizat că există diferențe și  asemănări între culturile și obiceiurile popoarelor nostre.

În cea de a patra zi am participat la atelierul de lucru ,,Dansuri populare bulgărești” în compania a doi profesori coregrafi, la atelierul de lucru ,,Muzică populară și instumente muzicale tradiționale – gadulka, tapan and tambura”  realizat de către profesorii de muzică și la prezentarea ,,Festivalul Folk – partea a II-a”.

Ultima zi din programul activităților a fost dedicată atelierelor de lucru la dicționarul etimologic, activităților de documentare culturală, asistențelor la ore la clasele primare și grădiniță și întreaga activitate s-a finalizat prin acordarea certificatelor de participare.

Dansurile, degustarea felurilor de mâncare tradițională, costumele populare și zâmbetele tuturor au creat o atmosferă pe care nu o vom putea uita prea curând!

Profesor coordonator, Lăcrămioara Băcanu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava