MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava a aprobat, astăzi, într-o ședință festivă, acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului sportivilor suceveni medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Premierea olimpicilor suceveni a fost fără doar și poate un moment emoționant, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, subliniind faptul că din cei 101 sportivi care au alcătuit lotul olimpic al României, 21 au fost suceveni, iar cu o singură excepție, toate medaliile obținute la Olimpiadă au fost câștigate de sportivi din județul Suceava.

Titlurile de cetăţean de onoare au fost acordate pentru olimpicii suceveni Nicoleta Ancuța Bodnar, Mihăiță Vasile Țigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Cosmin Pascari, Ștefan Constantin Berariu, Marius Vasile Cozmiuc și Ciprian Tudosă, antrenorilor Vasile Avrămia și Ion Despa, precum şi preşedintei Federaţiei Române la Canotaj, Elisabeta Lipă.

În debutul ședinței, Gheorghe Flutur a declarat că această premiere reprezintă „un moment festiv foarte important și pentru noi pentru cei din județul Suceava. Ne înclinăm în fața acestor performanțe. Suntem mândri de această uriașă performanță, îi felicităm și le mulțumim că au arătat lumii că în Bucovina avem în rândurile canotorilor suceveni campioni mondiali, campioni europeni, atât la tineret, cât şi la seniori”, a spus Flutur.

El consideră că prin obținerea acestor medalii, sportivii suceveni „au pus un briliant pe stema județului Suceava”.

Gheorghe Flutur a spus că aceste performanțe obținute de sportivii suceveni obligă administrația județeană și administrațiile locale să sprijine în continuare activitatea sportivă.

„Trebuie să ne aplecăm mai mult pentru alocarea de resurse financiare pentru bazele sportive, care din păcate nu arată foarte bine. Trebuie să fim mai largi la pungă în această privință. Și vorbesc aici despre baza de canotaj de la Fălticeni, pentru care există deja un proiect pentru modernizarea ei. Vorbim și de Ministerul Tineretului și Sporturilor și aici am avut, dar mai vreau să mai am, discuții pentru a găsi soluții de finanțare mai curajoase. Și dacă va fi cazul, și noi Consiliul Județean vom fi foarte interesați și hotărâți să venim cu un aport financiar pentru dezvoltarea acestor baze sportive”,  spus Flutur.

După discursurile sportivilor prezenți în ședința Consiliului Județean, deliberativul a aprobat cu unanimitate de voturi conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Suceava” olimpicilor suceveni medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo, antrenorilor acestora şi preşedintei Federaţiei Române la Canotaj, Elisabeta Lipă. De asemenea, a fost aprobată și acordarea unor premii în bani pentru sportivii suceveni care au obţinut medalii olimpice, precum şi pentru antrenorii lor.

După votul consilierilor, Gheorghe Flutur a înmânat personal titlurile de ”Cetățean de Onoare” celor care de acum înainte vor fi oficial ambasadori ai județului Suceava.

Cine sunt noii cetățeni de onoare ai județului Suceava

Mihăiță Vasile Țigănescu, este născut în  data de 4 februarie1998, în municipiul Rădăuți, județul Suceava. Palmaresul competițional enumeră o medalie de argint obținută la Campionatul Mondial din anul 2019 și o medalie de aur și una de argint obținute la Campionatele europene din anii 2018 și 2021.

Mugurel Vasile Semciuc, născut în data de 24 ianuarie 1988 în orașul Siret, județul Suceava, deține în palmaresul competițional 2 medalii de argint obținute la Campionatele europene din anii 2019 și 2021.

Cosmin Pascari este născut în data de 12 mai 1998, în orașul Gura Humorului, județul Suceava. Palmaresul competițional enumeră o medalie de aur și una de argint obținute la Campionatele europene din anii 2018, 2021 și o medalie de argint obținută la Campionatul Mondial din anul 2019.

Ștefan Constantin Berariu este născut în data de  14 ianuarie 1999, în municipiul Suceava, județul Suceava. Palmaresul competițional enumeră o medalie de argint obținută la Campionatul Mondial din anul 2019 și o medalie de aur și una de argint obținute la Campionatele europene din anii 2018 și 2021.

Medaliile de argint în proba de dublu rame masculin la Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost cucerite tot de suceveni, prin echipajul alcătuit din Marius Cozmiuc şi Ciprian Tudosă.

Marius Vasile Cozmiuc, născut în data de 7 septembrie1992, în municipiul Suceava, județul Suceava, a reprezentat Romania la Rio 2016, fiind prezent pentru a doua oară consecutiv la o ediție a Jocurilor Olimpice. Palmaresul competițional enumeră o medalie de argint obținută la Campionatul Mondial din anul 2018, 2 medalii de aur, 4 medalii de argint și o medalie de bronz obținute la Campionatele europene din anii 2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019, 2020.

Ciprian Tudosă, este născut în data de 31 martie1997, în municipiul Fălticeni, județul Suceava. Palmaresul competițional enumeră o medalie de aur obținută la Jocurile Olimpice de tineret Nanjing în anul 2014, precum și o medalie de aur, 3 medalii de argint și o medalie de bronz obținute la Campionatele europene din anii 2017, 2018, 2019, 2020.

Profesorul antrenor emerit Vasile Avrămia, născut în data de 20.09.1965 în comuna Forăști, județul Suceava și profesorul antrenor Ion Despa, născut în data de 8.12.1982 în comuna Vadu Moldovei, județul Suceava, au obținut performanțe și medalii, promovând campioni olimpici, mondiali și europeni.

Canotajul sucevean a fost susținut și de doamna Elisabeta Lipă, maestră emerită a sportului, președinte al Federației Române de Canotaj, născută în data de 26.10.1964 în orașul Siret, județul Suceava. În cariera sportivă a câștigat 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz, a fost de 25 de ori campioană a României, iar în anul 2000 a primit medalia „Thomas Keller”, cea mai înaltă distincție din canotaj și a fost declarată de federația internațională de specialitate drept „cea mai bună canotoare a secolului XX”.

 

Moment emoționant în CJ Suceava. Sportivii suceveni medaliați la Tokyo au primit titlurile de „Cetățean de Onoare al județului”. Flutur: „Ați pus un briliant pe stema județului Suceava”, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava