Odată cu triumful Braziliei din 1970, Cupa Mondială de Fotbal a primit o nouă zeiţă, operă a sculptorului italian Silvio Gazzaniga. Trofeul a fost pus în joc la ediţia cu numărul 10, găzduită în premieră pe tărâm german în 1974.

Nemţii erau favoriţi la acest turneu final mai ales după ce în 1972 au cucerit titlul european, zdrobindu-i în finală pe sovietici cu 3-0. Turneul olimpic de fotbal revenise în acelaşi an Poloniei, care în finală a trecut cu 2-1 de Ungaria.

Preliminariile Mondialului din RFG au fost deosebit de „animate”. Suedia, Austria şi Ungaria au terminat grupa cu acelaşi punctaj, primele două cu golaveraj egal jucând un baraj câştigat de nordici la Gelsenkirchen. Italia a terminat grupa fără a primi gol, squadra azzura neavând probleme cu Turciei şi Elveţia, opinia generală fiind totuşi că echipa era îmbătrânită.

Olanda şi Belgia au încheiat şi ei grupa la egalitate de puncte, batavii având însă golaveraj de 24-2! În comparaţie cu 12-0 al belgienilor. Decisive au fost partidele încheiate cu 9-0 cu Norvegia şi 8-1 cu Islanda!

Polonia a provocat „bomba” preliminariilor după ce a eliminat din competiţie Anglia. A fost 2-0 şi 1-1 în „dublele” cu englezii, portarul Tomaszewski făcând minuni pe Wembley. Bulgaria a trecut şi ea de Portugalia şi Irlanda de Nord, iar Iugoslavia a eliminat în meciul decisiv jucat la Frankfurt pe Main echipa Spaniei cu 1-0. Scoţia a eliminat Cehoslovacia, iar URSS a câştigat grupa cu Franţa şi Irlanda dar nu s-a calificat pentru că a disputat un joc de baraj cu Chile. La Moscova a fost 0-0, însă sovieticii nu s-au prezentat la meciul din Chile pentru că partida urma să se joace pe un stadion care fusese folosit ca lagăr pentru deţinuţii politici ai regimului generalului Pinochet.

România, după ce a ratat în 1972 semifinalele Campionatelor Europene (1-1, 2-2 şi 1-2 la Belgrad cu Ungaria), nu a putut depăşi RDG-ul, care s-a calificat în premieră la un turneu final. A fost 1-0 la Bucureşti (gol Dumitrache) şi 0-2 la Leipzig, acolo unde naţionala noastră a încasat două goluri din lovituri libere. De fapt calificarea s-a pierdut la Helsinki unde Finlanda ne-a egalat în minutul 88 după o gafă „specialitatea” Rică Răducanu. Degeaba i-am bătut pe nordici cu 9-0 la Bucureşti. Din lotul selecţionatei României au făcut parte jucătorii: Dinu, Dobrău, R.Nunweiller VI, Lucescu, Florian Dumitrescu, Deleanu, Dumitrache, Dudu Georgescu (Dinamo Bucureşti), Sătmăreanu I, Dumitru, Iordănescu, Sameş, Pantea (Steaua), N.Răducanu, Neagu (Rapid), Mircea Sandu (Sportul Studenţesc), Dobrin, Troi (FC Argeş), Marcu, Ţarălungă (U Craiova), Nae Ionescu (Petrolul Ploieşti), Domide (UTA Arad), Adamache (Steagul Roşu Braşov), Dumitru Antonescu (FC Constanţa), Dan Anca (U Cluj), Dembrovschi (SC Bacău).

În America de Sud, Uruguay şi Argentina s-au calificat neânvinse, iar Chile graţie….politicii!

Din America de Nord a venit surpriza, Haiti eliminând Mexicul care pierduse 0-4 cu Trinidad Tobago.
După un adevărat maraton, din Africa s-a calificat la turneul final al Mondialelor Zairul, la fel ca şi Australia care a trecut de Coreea de Sud în urma unui baraj jucat la Hong Kong.

Turneul final al Campionatului Mondial din RFG 1974 s-a desfăşurat în perioada 13 iunie – 7 iulie la Munchen, Gelsenkirchen, Dusseldorf, Frankfurt un Main, Stuttgart, Hanovra, Dortmund, Hasmburg şi Berlinul de Vest.

În grupa A, nemţii au jucat între ei. RFG a trecut cu 1-0 de Chile şi cu 3-0 de Australia, iar RDG-ul a depăşit cu 2-0 Australia, dar a făcut egal cu Chile. Derbiul german s-a disputat la Hamburg şi a fost câştigat de estici cu 1-0 gol marcat de Sparwasser. Se pare că vesticii planificaseră înfrângerea pentru a evita o grupă semifinală cu Brazilia, Argentina şi Olanda.

Grupa B a „ieşit” cu trei echipe la egalitate de puncte. Au contat rezultatele cu „nevinovaţii” din Zair. Scoţia i-a bătut cu 2-0, Iugoslavia cu 9-0, iar Brazilia cu exact 3-0. Meciurile directe s-au terminat evident, la egalitate.

Grupa C a fost dominată clar de Olanda şi Suedia, ambele neânvinse. Bulgaria şi Uruguay nu au contat…

Grupa D a consemnat eliminarea, de mulţi prognozată, a Italiei. Deşi a avut un parcurs fără greşeală în preliminarii plus victorii în amicale cu Anglia, Brazilia şi Suedia, italienii au părut obosiţi şi blazaţi. Facchetti, Burgnich, Rivera, Mazzola, Riva, Anastasi, Causio, Capello, Chinaglia erau o „sumă” de vedete, dar rivalităţile dintre granzii Milan – Inter şi Juventus au făcut rău echipei.

Nici Argentina n-a strălucit, grupa fiind dominată clar de Polonia care a trecut de „pume” cu 3-2, de Haiti cu 7-0 şi de Italia cu 2-1. Argentina a încheiat la egalitate disputa cu Italia, dar a învins Haiti cu 4-1, în timp ce italienii doar cu 3-1.

În prima grupă semifinală Olanda a „măturat” tot. De fapt, din 1970 şi până în 1973 Feyenoord şi Ajax Amsterdam au dominat Cupa Campionilor. „Portocala” mecanică a învins Argentina cu 4-0, RDG-ul cu 2-0 şi Brazilia cu 2-0. Brazilia era o „umbră” a campioanei din Mexic, fără Pele, Tostao, Gerson, Clodoaldo, Felix, doar cu Rivelinho şi Jairzinho din echipa de „aur”.

În grupa B, nemţii au avut de furcă doar cu polonezii. „Mannschaft” a învins Iugoslavia cu 2-0 şi Suedia cu 4-2 (meci considerat cel mai frumos al ediţiei). Campionii olimpici, leşii, s-au impus cu 1-0 în faţa Suediei şi cu 2-1 în faţa Iugoslaviei. Polonezii aveau o echipă formidabilă cu Deyna, Lato, Kasperczak, Tomaszevski, Gorgon, Domarski, Gadocha, dar nu au putut trece de RFG-işti pe Franfurt an Main pe 3 iulie 1974. Gazdelor le ajungea şi un meci egal, dar în plină dominare a polonezilor Honess i-a pasat „vulpoiului” Gerd Muller şi RFG s-a impus cu 1-0. După trei zile, Polonia a cucerit totuşi medalia de bronz, la Munchen, după ce a învins Brazilia cu 1-0 prin golul marcat de „pleşuvul” Lato.

Marea finală a Campionatului Mondial din 1974 s-a jucat pe 7 iulie 1974 pe „Olympiastadion” din Munchen. Olandezii, care în meciurile din preliminarii şi la turneul final aveau un golaveraj de 38-3 din 12 meciuri, au început în forţă şi în minutul 2, după 14 pase consecutive uluitorul Johann Cruyff a fost faultat în careu de Honess. Neeskens a transformat şi Olanda conducea RFG cu 1-0. În mod inexplicabil, contrat stilului lor, batavii s-au retras în defensivă şi au permis înaintarea „panzerelor” germane. Breitner a egalat tot din penalty, iar acelaşi Gerd Muller a marcat după o bâlbâială şi totul s-a încheiat. Apărarea condusă magistral de Beckenbauer şi Sepp Maier a rezistat asaltului olandez şi RFG a cucerit Cupa Mondială din 1974.

Echipele finalei sunt legendare:

RFG: Sepp Maier – Vogts, Schwarzenbeck, Beckenbauer, Breitner, Honess, Bonhof, Overath, Grabowski, Gerd Muller, Holzenbein.

Olanda: Jongbloed – Suurbier, Haan, Rijsbergen (De Jong), Krol, Jansen, Neeskens, Van Hanegem, Rep, Cruyff, Rensenbrink (Rene Van de Kerkoff).

Arbitru: John Keith Taylor (Anglia)
Cel mai bun jucător al turneului final al CM RFG 1974 a fost ales în unanimitate Johann Cruyff, golgheteri fiind Lato cu 7 goluri, Neeskens şi Szarmach cu câte 5.