Astăzi, 19 octombrie 2020, Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a avut o întâlnire de lucru cu Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și cu Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

În cadrul întâlnirii a fost realizată o analiză a aspectelor cu privire la organizarea eficientă a procesului educațional în condițiile desfășurării activității didactice în sistem online. În acest context, s-au decis următoarele:

  • monitorizarea de către reprezentanții sindicatelor din cadrul fiecărui județ/municipiului București, împreună cu inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ, a desfășurării în condiții optime a activităților didactice atât în sistem online, cât și față în față și asigurarea consilierii cadrelor didactice în vederea îmbunătățirii actului educațional;
  • informarea de către Ministerul Educației și Cercetării a tuturor unităților de învățământ în privința securizării și utilizării optime a platformelor educaționale G suite for Education și Microsoft Office 365 A1;
  • angajamentul celor două federații reprezentative din învățământul preuniversitar de a susține demersurile Ministerului Educației și Cercetării, astfel încât toate cadrele didactice să utilizeze cu încredere tehnologia în activitățile de predare-învățare-evaluare în sistem online;
  • realizarea unei declarații-angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți, declarație care va veni în completarea prevederilor Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin această declarație este vizată protejarea dreptului la imagine atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi;
  • simplificarea/eliminarea unor standarde ARACIP și promovarea lor prin hotărâre de guvern;
  • continuarea procesului de debirocratizare a activității cadrelor didactice;
  • acordarea posibilității cadrelor didactice de a oferi feedback, sub forma unui chestionar, pentru activitatea desfășurată de către conducerea unității de învățământ, pentru activitatea desfășurată la nivelul inspectoratului școlar și pentru activitatea elevilor;
  • elaborarea de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a chestionarului de feedback pentru activitatea cadrelor didactice.

De asemenea, în cadrul întâlnirii de astăzi au fost discutate chestiuni referitoare la Normele metodologice prevăzute de Legea 185/2020 privind desfășurarea orelor de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și de învățare remedială, dar și despre acelea privind reducerea normei didactice de predare cu 2-4 ore/săptămână a profesorilor care desfășoară activitatea de mentorat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava