Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă după amiază politistii din cadrul Politiei orasului Salcea, pe DN29 în Dumbraveni, au observat deplasandu-se o motocicleta care a efectuat manevra neregulamentara de depasire a unui autoturism. În zona de actiune a indicatorului ’’depasire interzisa” si prin încalcarea marcajului longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers. S-a executat semnal regulamentar de oprire conducatorului motocicletei. Conducatorul motocicletei a înmânat pentru control documentele  motocicletei, respectiv certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului si documentele personale, respectiv cartea sa de identitate precum și un permis de conducere categoria A2. În urma verificarilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul ca motocicleta a fost condusa de catre un tanar de 20 ani, din comuna Trusesti,  județul Botosani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest din dotarea Politiei Orașului Salcea, rezultatul fiind negativ. Întrucat existau suspiciuni cu privire la autenticitatea si valabilitatea permisului de conducere prezentat, au fost efectuate verificari în bazele de date ale Politiei Romane, ocazie cu care s-a stabilit ca documentul înmanat nu are corespondent în evidente. Totodata, au fost interogate bazele de date si de asemenea, nu a fost gasit corespondent. S-a Tntocmit dosar penal privind infractiunile de „conducere fara permis”; complicitate la falsul material în înscrisuri oficiale” și „uzul de fals”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava