MOPAN Suceava

Un motociclist s-a rănit după ce s-a răsturnat în timp ce încerca să fugă de poliţişti. Sâmbătă seara, un echipaj de poliţie a încercat să oprească o motocicletă pe un drum judeţean din comuna Panaci, pe motiv că cei care se aflau pe ea, un bărbat şi o femeie, nu purtau cască de protecţie. Motociclistul nu s-a conformat și după ce femeia a coborât și-a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ un kilometru. La un moment dat, din cauza vitezei, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a motociclistului, un bărbat de 46 de ani din comuna Panaci, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internat.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar motocicleta nu este înmatriculată.
Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural, motocicleta fiind indisponibilizată la sediul de poliție.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava