Concert pascal
MOPAN Suceava

Etapa a VI-a a Ligii a II-a de fotbal programează pentru Foresta Suceava întâlnirea cu liderul la zi, cu maximumum de puncte în clasament, Chindia Târgovişte. Ambele formaţii se află în cea mai bună dispoziţie, jucătorii au moralul la cote maxime şi promit un adevărat spectacol fotbalistic.

“Aşteptăm cât mai mulţi suporteri în tribune pentru că în mod cert vor vedea un spectacol fotbalistic deoarece ambele echipe vor juca la victorie. Şi noi şi cei de la Târgovişte doresc să scoată cât mai mult din meciul de azi. Sperăm să le facem tuturor o bucurie la finalul jocului.

Este cea mai importantă partidă de când am venit pe banca tehnică a Forestei. Venim după o perioadă bună, cu trei victorii, dar şi adversarul nostru este cel puţin într-o formă la fel de bună. A venit însă momentul să arătăm unde suntem ca valoare. Asta le-am şi zis jucatorilor în vestiar. În cazul în care vom reuşi să învingem Chindia Târgovişte, vom arăta ca o echipă puternică, care poate lupta pentru un loc fruntaş în clasament la finalul stagiunii”, a declarat antrenorul echipei sucevene, Cristi Popovici.

“Sper ca să câştigăm tot cu 2-0 ca în 1997. Şi atunci, când am debutat eu, aveam un lot foarte bun. Acum, de când a venit nea Cristi antrenor, ne-a ţinut în priză şi asta s-a vazut şi-n rezultate. Ne aşteaptă un meci foarte greu, ţinând cont că primim vizita liderului pe Areni, dar trebuie să luam cele trei puncte. Sper să vină cât mai mulţi spectatori şi să fie un meci la discreşia noastra”, a spus Dorin Semeghin.

Clasament

1. Chindia Târgovişte 5 5 0 0 11-3 15

2. Juventus Bucureşti 5 4 0 1 25-2 12

3. UTA Arad 5 3 2 0 8-2 11

4. FC Braşov 5 3 2 0 8-3 11

5. Olimpia Satu Mare 5 3 1 1 16-2 10

6. Sepsi Sf. Gheorghe 5 3 1 1 14-4 10

7. Dacia Brăila 5 3 1 1 9-6 10

8. Foresta Suceava 5 3 0 2 9-9 9

9. CS Mioveni 5 2 2 1 3-4 8

10. CS Afumaţi 5 2 1 2 20-6 7

11. Dunărea Călăraşi 5 2 1 2 7-5 7

12. Unirea Tărlungeni 5 2 1 2 6-4 7

13. Academica Clinceni 5 2 0 3 8-9 6

14. CSM Râmnicu Vâlcea 5 1 3 1 5-6 6

15. CS Baloteşti 5 1 2 2 7-8 5

16. ASU Timişoara 5 1 1 3 8-11 4

17. Luceafărul Oradea 5 1 0 4 2-5 3

18. ACS Berceni 5 0 0 5 1-12 0

19. Metalul Reşiţa 5 0 0 5 0-14 0

20. Şoimii Pâncota 5 0 0 5 0-52

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava