Concert pascal
MOPAN Suceava

Municipiul Fălticeni s-a înscris în cea de-a treia ediție a competiției Eco-Rom Ambalaje ”Orașul Reciclării”, concurs destinat primăriilor de municipii şi oraşe din România. Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat în cursul zilei de ieri că timp de 6 luni, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, 46 de municipii și orașe din țară vor concura pentru a dovedi că au cel mai performant sistem de colectare separată a deșeurilor de ambalaje la nivel național.
Cătălin Coman a subliniat faptul că în Fălticeni sistemul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje este pus la dispoziția populației din anul 2007, printr-un parteneriat încheiat între Eco-Rom Ambalaje, Primăria acestui municipiu și SC Goscom SA.
„Colectarea selectivă a deşeurilor trebuie să devină o obişnuinţă pentru noi toţi. Înscrierea municipiului Fălticeni în concursul «Orașul Reciclării» este o provocare deopotrivă pentru administraţia locală dar şi pentru fiecare cetăţean în parte, pentru instituţii şi agenţii economici. Invit comunitatea locală să colecteze selectiv deşeurile produse pe teritoriul Municipiului Fălticeni, nu pentru o recompensă, ci pentru a ne dovedi nouă că putem fi cetăţeni responsabili faţă de mediul înconjurător, cetăţeni ai unui oraş european”, a spus Cătălin Coman. El a arătat că municipiile şi oraşele înscrise în această competiţie vor fi departajate în funcţie de mai multe criterii, respectiv calitatea serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje, adică accesul populației la containerele colorate, aspectul acestora și corectitudinea depunerii separate a deșeurilor în containere, cantitatea de deșeuri colectate separat pe fiecare locuitor în parte, și campaniile de conștientizare și mobilizare a populației pentru a separa deșeurile de ambalaje derulate pe parcursul celor şase luni ale concursului.

La finalul competiţiei, câștigătorul va obține titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu care constă în amenajarea unui un spațiu inedit de relaxare cu mobilier realizat din deșeuri reciclabile, în valoare de 12.000 euro. „Acest parc tematic este dedicat tuturor locuitorilor orașului care vor să se relaxeze și, în același timp, să afle o serie de informații utile despre reciclarea deșeurilor de ambalaje”, a explicat Coman.
El a mai arătat că anul acesta, Eco-Rom Ambalaje va premia și municipiile şi oraşele clasate pe locul al II-lea și al III-lea. Astfel, în localitatea care va ocupa locului al doilea va fi prezent timp de o săptămână un autocar hich-tech din cadrul programului educațional “Laboratorul Verde al Reciclării” prin care elevii claselor a III-a vor putea învăţa, într-un mod dinamic și creativ, despre importanța colectării separate pentru protejarea mediului. De asemenea, municipalitatea care va obține locul al III-lea va beneficia de o campanie de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța separării deșeurilor de ambalaje, în valoare de 3.000 de euro, realizată cu sprijinul Eco-Rom Ambalaje. Cătălin Coman a mai declarat că „Orașul Reciclării” este o competiţie care se desfășoară sub patronajul Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic a Camerei Deputaților și al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice și în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România și Institutul pentru Politici Publice.
Pe de altă parte, directorul general Eco-Rom Ambalaje, Sorin Cristian Popescu a spus că an de an competiția «Orașul Reciclării» s-a dovedit a fi un proiect extrem de util, atât prin rolul educativ, cât și prin factorul competitiv care a mobilizat din ce în ce mai multe autorități locale să se implice în dezvoltarea sistemului de colectare separată pentru populație. „Numărul primăriilor înscrise în proiect a crescut cu 60% – de la 20 în 2012, la 46 anul acesta. Eco-Rom Ambalaje susține și investește anual 35% din aportul membrilor săi în parteneriatul cu autoritățile locale pentru ca performanța serviciilor de colectare separată a deșeurilor de ambalaje să crească. Iar proiectul «Orașul Reciclării» este o inițiativă care ne arată că se poate. Mulțumim tuturor primăriilor care ni s-au alăturat în această «luptă» și le urăm mult succes pe parcursul competiției!”, a declarat Sorin Cristian Popescu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava