Municipiul Rădăuți încă două săptămâni în scenariul roșu
Scenariul roșu a fost prelungit pentru municipiul Rădăuți încă 14 zile din cauză că rata de infectare cu coronavirus se menține peste 3 cazuri la mia de locuitori ajungând la 3,63. Hotărârea a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în ședință extraordinară on line. Iată măsurile:
- a) organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
- b) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
- c) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
- d) pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
- e) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
- f) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
- g) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.