MOPAN Suceava

Municipiul Suceava a fost reprezentat de viceprimarul Lucian Harșovschi la Conferința de închidere a proiectelor finanțate din fonduri elvețiene prin Programul de Cooperare România-Elveția, eveniment care a avut loc astăzi la București în prezența ambasadorului Confederaţiei Elveţiene, Arthur Mattli. Alături de Harșovschi s-au aflat reprezentanți ai Primăriilor Cluj Napoca, Arad şi Braşov.

”Suceava este primul oraş din ţară care a finalizat cu succes proiectele finanţate din fonduri elveţiene”

Viceprimarul Harșovschi a ținut să precizeze din start că Suceava este primul oraş din ţară care a finalizat cu succes proiectele finanţate din fonduri elveţiene, dar şi singurul care a folosit și fondurile rezultate din economiile realizate prin licitații la proiectele aprobate iniţial. El a arătat că în Suceava au fost implementate două mari proiecte cu fonduri elvețiene în valoare de 9,5 milioane de franci, însemnând 41 de milioane de lei. Primul și cel mai mare se referă la modernizarea sistemului de iluminat public. Proiectul în valoare de 6,7 milioane de franci elveţieni (29 de milioane de lei) a constat în montarea a 4.311 corpuri de iluminat tip led. Din economiile făcute la licitarea acestui proiect, a subliniat viceprimarul, s-a realizat un proiect suplimentar, de 2,6 milioane de lei, bani cu care au fost montate 7.402 instalaţii de iluminat tip led în 20 de unităţi de învăţământ.

”Municipiul Suceava reprezintă un exemplu de bune practici la absorbția fondurilor elveţiene”

Al doilea proiect implementat a fost în valoare de 2,7 milioane de franci elveţieni și a constat în amenajarea unui număr de 28 de staţii de încărcare pentru vehiculele electrice din care 14 pentru încărcare rapidă, achiziționarea a 11 autoturisme electrice Peugeot ION, a două furgonete electrice Peugeot Partner, a două autoutilitare electrice – o automăturătoare şi o autocisternă, precum şi a unui număr de 10 biciclete electrice cu o stație de încărcare aferentă cu panouri solare. Din economiile rezultate la acest proiect Primăria a cumpărat cinci autobuze electrice de capacitate mică pentru transportul public în comun. Lucian Harșovschi a menționat că municipiul Suceava reprezintă un exemplu de bune practici la absorbția fondurilor elveţiene precizând că Primăria va depune noi proiecte pentru a fi finanțate pe noul program de cooperare între Elveția și România.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava