Concert pascal
MOPAN Suceava

Consorțiul Wallachia Hub și USH Pro Business au organizat în data de 23 iunie a.c., o dezbatere cu privire la modul în care pot fi implicate universitățile și alți actori cheie în dezvoltarea regională, precum și rolul acestora în cadrul strategiei de specializare inteligentă regională.

La eveniment au participat membrii consorțiului de clustere Wallachia Hub respectiv Universitatea Petrol și Gaze, Ploiești, USH Pro Business, clusterele Bio Concept Valea Prahovei, Cermand, Danube Engineering Hub, Danube Furniture Cluster. La aceștia s-au alăturat reprezentanți ai ADR Sud Muntenia, Universitatea Spiru Haret, Câmpulung și Universitatea Valahia, Târgoviște.

Dezbaterea a punctat avantajele ce pot fi valorificate din colaborarea mediului de afaceri cu mediului academic și cu autoritățile publice locale. Acestea vizează facilitarea accesului la informații legate de sursele de finanțare disponibile în următorul exercițiu financiar 2021 – 2027, accesul la rezultatele activității CDI de la nivelul universităților, transferul tehnologic și de cunoștințe facilitat de entități specializate ITT, studenți mai bine pregătiți și absolvenți formați în universitățile din regiune.
Inițiativa înființării unui consorțiu universitar regional s-a dovedit a fi una valoroasă, capabilă să conducă la dezvoltarea reală a regiunii, să atragă interesele economice ale mediului de afaceri și să păstreze capitalul uman valoros la nivelul regiunii. Rolul autorităților publice locale va deveni cu atât mai important, în cadrul activităților de orientare, facilitare și suport acordat IMM urilor, cu cât va sprijini mai mult și se va implica în aceste inițiative de colaborare regionale.

„Universitățile pot avea un rol de liant, de coeziune pentru clustere, mai ales în acestă perioadă dificilă cauzată de pandemie. Acum, mediul de afaceri este debusolat, împovărat, blocat în activități. Este nevoie de simplificarea procedurilor privind accesul la sursele financiare necesare firmelor și de accelerarea proceselor de validare a proiectelor depuse. Acestea sunt realitățile de la care am pornit atunci când am chemat universitățile să se implice și să își asume un rol important în dezvoltarea regională.” a declarat Conf.univ.dr. Costin Lianu, Director General, USH Pro Business.

Grupul de iniţiativă Muntenia Universitas va avea secretariatul la consorțiul Wallachia Hub, cu sediul în Ploiești, strada Alexandru Vlahuță nr.26 și va organiza activități în care intenționează să atragă în continuarea mediul academic și clusterele regionale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava