Concert pascal
MOPAN Suceava

Muzeul de Istorie al Sucevei a fost redeschis, duminică, în mod oficial, în cadrul evenimentului având loc şi lansarea oficială a marelui program turistic „Hai în Bucovina”. Evenimentele au avut loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a venit, duminică la amiază, la Muzeul de Istorie împreună cu o delegaţie numeroasă formată din reprezentanţi ai regiunilor Schwaben – Germania, Cernăuţi – Ucraina, din Republica Moldova, precum şi oficialităţi şi personalităţi din România.


La redeschiderea muzeului au fost prezenţi primarul Sucevei, Ion Lungu, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, secretarul de stat din Ministerul Culturii Alexandru Oprean, vicepreşedintele Academiei Române, Victor Spinei, preşedintele regiunii Schwaben, Jurgen Reichard, guvernatorul regiunii Cernăuţi, Oleksandr Fisciuk, primarul din Cernăuţi, Oleksii Kaspurc, preşedintele Consiliului Regional din Cernăuţi, Ivan Muntean, primarul din Cricova, Republica Moldova, Valentin Guţan, reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, ai Autorităţii Electorale Permanente, ai Autorităţii Naţionale de Turism, directorii Muzeului Naţional de Istorie, Muzeului Ţăranului Român, din Bucureşti, Muzeului Naţional Brukenthal, precum şi primari şi reprezentanţi ai administraţiilor judeţene din mai multe zone ale ţării. Dintre parlamentarii suceveni, la evenimentul au participat deputaţii Ioan Balan, Dumitru Pardău, Sanda-Maria Ardeleanu, Radu Surugiu şi senatorul Steliana Miron. Delegaţia a fost întâmpinată la muzeu de tineri îmbrăcaţi în ii populare şi au primit insigne şi trăistuţe cu numele programului şi îndemnul „Hai în Bucovina!”.

În deschiderea evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a ţinut să amintească faptul că redeschiderea expoziţiei permanente a Muzeului Bucovinei are loc după ce clădirea a fost modernizată, consolidată şi reabilitată printr-un proiect european de aproape 12 milioane de euro. Gheorghe Flutur a subliniat faptul că în momentul de faţă Muzeul de Istorie este unul dintre cele mai moderne din ţară. El a arătat că după finalizarea lucrărilor, suprafaţa muzeului a crescut de la 3.100 de metri pătraţi la peste 7.300 de metri pătraţi, în incinta acestuia fiind prezentată istoria zonei din paleolitic şi până în perioada comunistă. De precizat că Muzeul de Istorie din Suceava este singurul din ţară care are în expoziţia permanentă o secţiune dedicată perioadei comuniste din România. De asemenea, principala atracţie a muzeului, Sala Tronului, a fost refăcută pentru a-i aduce pe vizitatori cât mai aproape de realitate, aceştia putând să vadă elemente gotice, însemnele Moldovei, vitralii. Şi tematica a fost schimbată faţă de vechea Sală a Tronului, fiind prezentaţi şase soli, la care se adaugă grămăticul şi tălmaciul.


Preşedintele CJ Suceava a mai spus că în momentul de faţă muzeul dispune de vitrine cu climatizare, un depozit pentru patrimoniu, un spaţiu pentru pedagogie muzeală, săli multimedia, săli pentru expoziţii temporare, precum şi două terase.
În discursul său din deschiderea evenimentului, Gheorghe Flutur a ţinut să-i mulţumească şi fostului preşedintele al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. „Vreau să mulţumesc şi fostei conduceri a Consiliului Judeţean. Acest proiect de modernizare a muzeului a început în primul meu mandat şi a continuat sub conducerea lui Cătălin Nechifor. Şi vreau să-şi mulţumesc şi lui Cătălin Nechifor”, a spus Flutur.
Trebuie spus că tot duminică, la Muzeul de Istorie au fost vernisate şi două expoziţii, una cu imagini ale Mănăstirii Dragomirna şi una intitulată „Ie şi cămeşă din Bucovina”. Fără doar şi poate, expoziţia cu ii tradiţionale din Bucovina a fost una dintre atracţiile evenimentului de duminică. Oaspeţii şi turiştii fiind întâmpinaţi de tinere îmbrăcate în ii tradiţionale din toate vetrele folclorice ale judeţului. În cadrul expoziţiei sunt prezentate ii şi cămăşi tradiţionale autentice, expoziţia fiind o invitaţie pentru toată lumea de a purta aceste veşminte.

Gheorghe Flutur a mai declarat că odată cu redeschiderea muzeului are loc şi lansarea oficială a marelui proiect de promovare turistică „Hai în Bucovina”. „Acest program este o invitaţie de a veni în Bucovina. Să vii în Bucovina pentru a vedea natura, originalitate, modele, pentru a simţi sacralitatea, ospitalitatea, toleranţa, pentru a decide să te implici, să investeşti şi pentru a rămâne”, a spus Gheorghe Flutur. El a amintit că programul „Hai în Bucovina” se va desfăşura pe toată perioada anului şi a început duminică, odată cu redeschiderea Muzeului de Istorie, dar şi cu lansarea Lunii Diasporei, eveniment dedicat sucevenilor plecaţi la muncă în străinătate.
Flutur a spus că „Hai în Bucovina” se bazează pe 12 piloni, primul dintre aceştia fiind proiectul Lunii Diasporei, al doilea fiind „Produs în Bucovina”. Un alt proiect va fi Toamnă la Voroneţ, în luna octombrie, după care vor urma evenimentele din noiembrie, de Zilele Bucovinei, iar în decembrie se va desfăşura proiectul „Crăciun în Bucovina”. Şeful CJ Suceava a spus că pentru lunile ianuarie şi februarie este pregătit proiectul „Bucovina cercetare”, în colaborare cu Universitatea Suceava şi cu unităţile de învăţământ, un alt proiect mare fiind „Paştele în Bucovina”. Gheorghe Flutur a precizat că un alt proiect va fi „Hora Bucovinei”, urmat de Festivalul internaţional al artelor „Ciprian Porumbescu”.
Un alt proiect va fi „Festivalul Internaţional Ştefanian”, dar şi manifestările „Întâlniri Bucovinene” de la Câmpulung Moldovenesc şi „Pelerin în Bucovina”. Făcând referire la Luna Diasporei, Gheorghe Flutur a subliniat faptul că pe parcursul lunii august vor fi organizate mai multe acţiuni şi întâlniri dedicate sucevenilor plecaţi la muncă în străinătate. El a spus că unul dintre aceste evenimente va avea loc miercuri, 3 august, la Aeroportul „Ştefan cel Mare”, când vor fi inaugurate zborurile companiei Wizz Air pe ruta Suceava – Milano. Flutur a arătat că primul zbor Milano – Suceava are 130 de pasageri, în timp ce cursa aeriană Suceava – Milano are alţi 117 pasageri. Flutur a spus că în cadrul Lunii Diasporei sunt incluse evenimente precum „Pelerin în Bucovina”, Festivalul Medieval din Suceava, Festivalul Internaţional de Film UNICA „Bucovina Rock Castle” sau Sărbătoarea muntelui de pe Rarău, dar şi o paradă la care vor participa peste 200 de motociclişti îmbrăcaţi în ii tradiţionale.

Prezent la evenimentul de la Suceava, secretarul de stat din Ministerul Culturii Alexandru Oprean a ţinut să felicite Consiliul Judeţean pentru iniţiativa de a promova un program de promovare multianual în care a îmbinat tradiţiile cu turismul. El a ţinut să completeze obiectivele programului „Hai în Bucovina”, precizând că turiştii trebuie să promoveze la rândul lor această zonă după ce o vizitează. El a mai remarcat şi faptul că Suceava este o destinaţie turistică de nivel mondial, amintind de monumentele incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
La rândul său, vicepreşedintele Academiei Românie, Victor Spinei, a ţinut să aprecieze faptul că Muzeul de Istorie din Suceava a fost modernizat şi restaurat. „În sfera muzeistică în ultimii ani nu prea am avut mari satisfacţii. Iar Muzeul de Istorie din Suceava este un model pentru alte instituţii similare din ţară”, a spus Victor Spinei, care a adăugat că în condiţiile în care cultura românească trebuie cunoscută mult mai mult de toţi cetăţenii, foarte multe muzee din ţară sunt închise total sau parţial.


Lucrările la Muzeul de Istorie din Suceava au fost apreciate şi de preşedintele regiunii Schwaben, Jurgen Reichard, care şi-a început discursul spunând că „acela care doreşte să aibă un drum bun către viitor trebuie să ştie de unde vine”. Jurgen Reichard i-a îndemnat pe suceveni să-şi iubească şi să-şi cunoască patria, subliniind că Muzeul de Istorie reprezintă o legătură a oamenilor cu patria lor.
Şi reprezentanţii autorităţilor din regiunea Cernăuţi au apreciat investiţia în modernizarea muzeului, adăugând că îşi doresc o dezvoltare a relaţiilor cu judeţul Suceava. „Consiliul Regional Cernăuţi face toate eforturile pentru ca tradiţiile şi cultura din Bucovina să fie promovate în toate colţurile luminii. Dar Ucraina trece acum prin momente dificile, şi poate de asta nu putem noi să organizăm manifestări de o asemenea amploare. Însă avem credinţa că acest război care are loc acum se va finaliza, iar în viitor vom avea o ţară europeană, Ucraina. Şi am speranţa că în viitor vom dezvolta relaţiile noastre cu judeţul Suceava”, a spus preşedintele Consiliului Regional din Cernăuţi, Ivan Muntean.


Invitat să ia cuvântul, primarul Sucevei, Ion Lungu, a ţinut să precizeze că redeschiderea muzeului reprezintă „o zi istorică pentru Suceava”. Ion Lungu a arătat că Suceava are acum unul dintre cele mai moderne muzee din ţară. „Avem datoria să ne conservăm şi să ne promovăm istoria oraşului nostru”, a spus Lungu, el amintind şi de proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun, dar şi de proiectul pregătit pentru reabilitarea Curţii Domneşti. Ion Lungu a spus că Muzeul de Istorie reprezintă una dintre „pietrele de temelii” în promovarea Sucevei. El a ţinut să amintească faptul că în Suceava va avea loc un eveniment extrem de important, respectiv Festivalul Internațional de Film UNICA. Ion Lungu a subliniat că Suceava se alătură unor oraşe mari care au găzduit sau vor găzdui acest festival, în condiţiile în care ediţia de anul trecut a avut loc în Sankt Petersburg, iar cea din 2017 va fi organizată la Berlin.
Printre invitaţii de la evenimentul de duminică s-a numărat şi preşedintele Diasporei româneşti, Marius Livanu, acesta afirmând că iniţiativa Consiliului Judeţean de a organiza Luna Diasporei este unică în România, apreciind iniţiativa autorităţilor de a veni în sprijinul sucevenilor plecaţi în străinătate.
Cel care a încheiat seria discursurilor a fost directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, care a ţinut să le mulţumească tuturor colegilor săi care s-au implicat în finalizarea proiectului de modernizare şi reabilitare a muzeului. „Cel puţin pe anumite componente cred că suntem deschizători de drumuri. A fost un proiect ambiţios, atât prin expoziţia permanentă a muzeului, cât şi în ceea ce priveşte dotările pe care le avem”, a spus Emil Ursu.

După finalizarea discursurilor, Gheorghe Flutur şi oaspeţii prezenţi au vizitat întregul muzeu, oaspeţii apreciind în mod deosebit modul în care este prezentată expoziţia permanentă. De precizat că după partea oficială, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a îmbrăcat o cămaşă tradiţională, pe care era scris mesajul „Hai în Bucovina”. De altfel, Gheorghe Flutur a evidenţiat în mod special expoziţia de ii şi cămăşi tradiţionale, care va fi deschisă timp de două săptămâni.

„Mi-am permis să fac o invitaţie pe această cămaşă tradiţională. Le mulţumesc celor care au organizat expoziţia, Asociaţiei Ia Bucovina. Mesajul meu pentru tineri, dar şi în general pentru toţi românii este să poarte straiul popular românesc. Şi să declarăm dacă vreţi o ofensivă pentru autentic, pentru tradiţional. Asta va însemna un război declarat kitschului şi lucrurilor contrafăcute. Am îmbrăcat această cămaşă şi scrie pe pieptul meu <Hai în Bucovina>. E o invitaţie în alb care o adresez tuturor, să veniţi să vizitaţi Bucovina”, a spus Gheorghe Flutur.

El a adăugat că în perioada următoare la toate punctele de informare turistică vor putea fi achiziţionate tricouri cu mesajul „Hai în Bucovina”.
Luni, 1 august, intrarea la Muzeul de Istorie din Suceava va fi liberă.

Muzeul de Istorie Suceava a fost redeschis. Flutur a lansat oficial programul Hai în Bucovina, 10.0 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (5 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava