MOPAN Suceava

Ea avea douăzeci și șase de ani, era spaniolă și de o frumusețe izbitoare. El avea 44 de ani și era atrăgător datorită puterii pe care o deținea; doar cu șaizeci și opt de zile în urmă devenise împărat al Franței. În această zi s-au căsătorit printr-o ceremonie civilă, numai că ea a refuzat să se culce cu el înainte de slujba religioasă care a avut loc a doua zi.

Mireasa era Eugénia María De Montijo De Guzmán (Eugénie, în franceză) și provenea dintr-o familie de aristocrați spanioli, cu concepții catolice stricte. El era Ludovic Napoleon Bonaparte, nepotul marelui Napoleon, cunoscut acum oficial ca Napoleon al III-lea.

Probabil că, în noaptea nunții, Eugénie s-a bucurat că-i refuzase avansurile cu o zi înainte, căci se pare că Ludovic atrăgea femeile prin energia, inteligența și prin celebritatea numelui de familie, nu și prin calitățile de amant. Una dintre cuceririle sale, marchiza de Taisey-Chatenoy, își amintea că experiența a fost scurtă și nesatisfăcătoare, iar respirația lui grea a făcut să i se topească ceara de pe mustață.

Cu toate că Eugénie i-a născut lui Ludovic un fiu în 1856, nu era însuflețită de nici un fel de entuziasm în privința obligațiilor conjugale, iar el n-a fost mai monogam în timpul căsătoriei decât fusese înainte. Așa cum se întâmplă de regulă în uniunile dinastice, cuplul a rămas împreună, în ciuda aventurilor soțului.

După dezastruoasa înfrângere a Franței în fața Prusiei lui Bismarck de la Sedan, în 1870, cei doi au fost exilați în Anglia, unde Ludovic a murit în 1873. Dar Eugénie și-a continuat rolul de grande dame a politicii napoleoniene până la moartea ei, la vârsta înaintată de 94 de ani, în 1920.

Tot la 29 ianuarie:

1327: Eduard al III-lea al Angliei este încoronat.

1737: Se naște eseistul politic Thomas Paine.

1813: Jane Austen publică Mândrie și prejudecată.

1856: Este înființat ordinul Crucea Victoria.

 

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar artistic la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Napoleon al III-lea ia de soție o frumoasă spaniolă (1835), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava