„Mai bine mori de sabie decât în această retragere dezonorantă.” Așa îl sfătuia pe împăratul Napoleon, Letizia, mama acestuia, o femeie deosebit de puternică, care l-a însoțit în exilul din insula mediteraneeană Elba, în largul coastei Italiei.

Cu mai puțin de un an în urmă, pe 4 mai 1814, Napoleon sosise pe Elba, o fermecătoare insulă cu dealuri pastorale și golfuri pitorești, întinsă pe o suprafață de circa 195 de kilometri pătrați. Inamicii lui victorioși îl trataseră cu generozitate (pentru un om care ținuse Europa într-un război aproape continuu, vreme de 15 ani).

Acesta urma să fie considerat conducător independent al insulei, să-și păstreze titlul de împărat și, spre întristarea noului rege Ludovic al XVIII-lea, Franța urma să-i acorde o rentă anuală de aproximativ două milioane de franci. Dar împăratul era îngrijorat. Guvernul francez ezita să accepte plata stipendiului anual, iar agenții lui aflaseră că mulți miniștri europeni considerau Elba prea aproape pentru liniștea lor, câțiva susținând ideea de a-l trimite într-un loc mai îndepărtat.

În sfârșit, îi era dor de soția lui, Marie-Louise, despre care credea că nu e lăsată să vină alături de el. De fapt, aceasta nu avea nici o intenție de a-l mai vedea vreodată pentru că, fără știrea împăratului, își luase un amant permanent, austriacul Adam Adalbert, conte de Neipperg. Așa se face că, ascultând de sfatul mamei, Napoleon a părăsit pe furiș insula, în seara zilei de 26 februarie 1815.

Împăratul, 800 de soldați credincioși și câțiva cai s-au urcat în câteva ambarcațiuni cu pânze și pe un bric purtând premonitoriul nume L’Inconstant. Pe 1 martie, ei au debarcat pe țărmul unui sătuc de pescari numit Golfe-Juan, la doar câțiva kilometri de Cannes. Primul care a coborât pe țărm a fost generalul Pierre Cambronne, care a înmânat cocarde tricolore tuturor celor care erau dispuși să le accepte. Aici a fost rostită celebra proclamație a lui Napoleon: „L’aigle, avec les couleurs nationales, volera de clocher en clocher jusqu’aux tours de Notre-Dame”. („Vulturul, purtând culorile naționale, va zbura de pe o clopotniță pe alta, până când va ajunge pe turnurile de la Notre-Dame”).

Plecat să recucerească Franța, Napoleon a mărșăluit spre nord către Paris (drumul lui spre nord se poate parcurge și astăzi cu mașina, începând din Grasse, pe un traseu pe care Ministerul Culturii din Franța l-a numit cu mândrie Route Napoléon).

Speranțele erau mari în tabăra împăratului, dar până la Waterloo mai erau doar trei luni.

Tot la 26 februarie:

1802: Se naște scriitorul francez Victor Hugo.

1848: Karl Marx și Friedrich Engels publică Manifestul Partidului Comunist.

1871: Prusia și Franța semnează un tratat de pace la Versailles, punând capăt Războiului franco-prusac.

1901: Conducătorii Răscoalei Boxerilor, Chi-Hsiu și Hsu-Cheng-Yu, sunt executați public în Beijing.

Geo Alupoae, critic de teatru