MOPAN Suceava

Liderul județean al partidului Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, a reacționat la apelul lansat de președintele organizației județene a PNL și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, către politicienii suceveni de a fi solidari mergând chiar până la dizidență în partid pentru a susține construirea Autostrăzii Unirii care să lege Moldova de Vestul țării prin Ungheni- Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș. Nechifor a reacționat dar cu o contraofertă. El l-a invitat pe Flutur să susțină varianta Pro România de legătură a Moldovei cu Vestul adică Autostrada Nordului care pleacă din Suceava, trece prin Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și merge mai departe către Bistrița Năsăud. ”Am înțeles raționamentul domnului Flutur care e bucuros că vom avea nu știm când o autostradă la 100 de km în sudul Bucovinei și am văzut excat pe timpi cât facem de la Broșteni, din Mălini, din Vășcăuți, din Mănăstirea Humorului până pe autostradă. Undeva cel puțin o oră. Vreau să îi cer domnului Flutur să vină lângă noi cei care am semnat în Parlament un proiect de lege prin care vrem ca și în cazul autostrăzii Unirii sau a Diasporei cum o numește mai nou domnul Flutur noi vrem și suntem 65 de semnatari care am depus un proiecte de lege în Parlament, vrem să construim tot din bani europeni autostrada Nordului care pleacă din Suceava, trece prin Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, merge mai departe către Bistrița Năsăud, trece prin proximitatea orașului Bistrița, merge mai departe prin zona Maramureșului, Baia Mare, Satu Mare și intră în Petea”, a explicat Nechifor.

Autostrada Nordului, mai ieftină și mai rapid de ajuns în Vest

Cătălin Nechifor consideră că legătura cu Vestul în varianta Autostrada Nordului este mai scurtă și mai ieftină. ”De ce considerăm că este o propunere viabilă? Pentru foarte multe motive. Ca și distanță e mai scurt acest traseu de la Suceava până la frontiera de Vest cu circa 140 de km. Apoi ca să ajungi pe autostradă nu mai faci nimic, pur și simplu ești pe autostradă nu ca în varianta autostrăzii de sud. Ești chiar pe autostradă pentru că ea trece prin Suceava, Bălăceana, prin Ciprian Porumbescu, prin Vama, prin Frasin, Iacobeni, prin zona Coșna și mai departe către Ilve către Bistrița. E chiar pe la noi prin județ și asta ar însemna o dezvoltare mai importantă. Apoi s-a spus clar că varianta propusă inițial Iași-Tîrgu Mureș costă și foarte mult. E vorba de foarte multe zone montane, de altitudine care sunt greu de traversat. Ce am propus noi din studiile existente reiese o valoare semnificativ mai mică. Încă un lucru care trebuie să ne sune ca un clopoțel unde să racordăm mai departe autostrada către Vest chiar dacă ea va fi făcută undeva peste 5-6 ani. Dacă ne uităm la harta Ungariei vedem că autostrada către vest a ajuns foarte aproape de Petia de zona Satu Mare. E cea mai rapidă rută de acces către Vest. Sunt foarte multe argumente iar un ultim argument important este cel al conectivității cu spațiul est european. Aici e mai ușor de explicat pentru că avem Cernăuțiul ca partener am avea un suport important pe această zonă pentru că și ei cred că își doresc să ajungă cât mai repede în Vest. Cei din Cernăuți ar trebui să facă o oră până pe autostradă dacă rămâne varianta domnului Flutur vor face două ore plus cât mai stau prin vamă”, a spus Nechifor.

Nechifor ar fi vrut discuții cu cei din Botoșani, Iași și Cernăuți privind construirea viitoarei autostrăzi

În opinia liderului Pro România pentru viitoarea autostradă ar fi trebuit să se poarte discuții și ci cei di n Botoșani. ”Dacă tot nu s-a făcut nimic în trei ani poate ar fi bine să discutăm și cu ceilalați colegi interesați din Botoșani. Botoșaniul s-ar putea racorda la Autostrada Nordului foarte ușor. Să discutăm și cu cei din Iași pentru că la fel pe ruta pe care am propus-o noi cei 65 de semnatari e mai scurtă distanșa din Iași până în Vestul țării decât cea prin Ditrău-Târgu Mureș”, a spus Nechifor. El a mai arătat că demersul liberalilor privind Autostrada Unirii nu își are rostul. ” Am luat act de ceea ce spunea domnul Flutur vinerea trecută, apelul domniei sale către clasa politică suceveană pentru a se ralia la dorința de a avea autostradă. În primul rând aș întreba că tot a fost publică dezbaterea ce ar mai fi de făcut? Pentru că în acest moment Legea a trecut în unanimitate prin Parlament. Avem lege promulgată de Klaus Iohannis prin care Guvernul este practic obligat ca în termen de 30 de zile să pună în operă procedura de proiectare, licitație execuție titularul fiind Ministerul Transporturilor dar cu bugetare din partea Guvernului. Avem Lege deci dacă avem lege nu-i tocmeală și în egală măsură vreau să spun că dublat dacă vreți ca și realitate ca și realizare este faptul că la nivelul Comisiei Europene prin prin vocea comisarului pentru politici regionale Corina Crețu această autostradă are și finanțare și nu o finanțare oarecare, nu o finanțare despre care nu putem spune chestiuni de certitudine ci o finanțare europeană. E vorba de o alocare pentru acest exercițiu financiar 2014-2020 deci nu văd care ar fi problema”, a mai spus Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava