Concert pascal
MOPAN Suceava

Interviu cu președintele organizației județene a Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, despre candidatul Alianței electorale ”UN OM” Pro România-ALDE la președinția României, Mircea Diaconu.

Mai sunt câteva zile până la momentul adevărului. Care este starea de spirit în tabăra Pro România vizavi de candidatul Mircea Diaconu?

E bună chiar dacă în ultima perioadă sunt eforturi uriașe făcute de unii pentru ca Diaconu să nu intre în turul doi. Asta cred că e foarte vizibil. Inclusiv s-a întâmplat luni la învestirea Guvernului dar și foarte multe șicane legate de secții de votare și altele. Dar mai sunt câteva zile și eu cred că până acum am reușit să avem o campanie destul de consistentă în condițiile în care nu prea există campanie din partea celorlalți. E o campanie total atipică în care mai degrabă se ascunde neputința și lipsa de proiecte din trecut pentru unii care sunt deja în postura de a fi candidați sau chiar președinți în funcție.

Instalarea Guvernului PNL va avea vreun efect asupra procentelor candidatului Mircea Diaconu?

Instalarea Guvernului PNL cred că va diminua din potențialul PSD de a o aduce pe Viorica Dăncilă la scorul partidului dar punând la pachet cu faptul că ăsta e proiectul pentru turul doi și e dorit și de unii și de alții vom vedea duminică dacă sunt mutații. Cert este că Mircea Diaconu apare în câteva sondaje de opinie chiar pe locul doi, în alt sondaj chiar pe locul patru undeva între 10 și 16%. Ceea ce este important de spus este că turul doi se joacă în acest moment între cel puțin doi candidați pentru că Dan Barna a scăzut foarte mult la câteva sutimi, la câteva procente, la câteva voturi și cred că e foarte important ca duminică să venim la vot pentru că nu se știe în ce măsură va conta votul unuia sau altuia.

Ați făcut mult teren în această campanie. Cum e perceput Mircea Diaconu de către suceveni?

Atunci când discutăm sau când dăm unei persoane un material electoral de genul unui calendar, ziar sau pliant mulți zic da mulți zic că ”ăsta da”. Atunci când văd pe pliant că e vorba de Diaconu. Am rămas și eu surprins să văd că e un om cu notorietate foarte mare și e de înțeles pentru că îl știm din filme, din campania de la europarlamentare din 2014, îl știm din prestații bune în Parlamentul European pentru România, îl știm din campania de acum, e prezent foarte mult în mediul online, vine cu un altfel de mesaj, cu un mesaj simplu al unui om la fel ca noi toți și cred că lucrul ăsta face diferența.

”Cred că a reușit să dea imaginea unui om care are potențial și care nu va fi un supraom. Va fi un om normal în funcția de președinte într-o Românie pe care o vrem mai modernă”

Nominalizați câteva din punctele forte ale programului electoral sau ale omului Mircea Diaconu

Independent. Va respecta Constituția sunt sigur de lucrul acesta, va putea fi mediator, un om care ascultă, un om care are răbdare și un om care înțelege foarte bine rolul unui președinte. Președintele nu face poduri, podețe, nu face autostrăzi nu face spitale. Președintele trebuie însă să respecte votul românilor, trebuie să dea girul Parlamentului, trebuie să ajute Guvernul. Sigur atunci când greșește careva trebuie să tragă la răspundere dar nici nu va fi un gen de președinte subordonat politic cuiva, nu va trage după el nici Pro România, nici pe Victor Ponta, nici pe mine. Nici nu am pus condiții, nici nu am cerut ceva. Îl susținem pentru că e bine să aibă protecție dacă vreți și politică în secțiile de votare unde eu îmi doresc ca votul pe care-l dau sucevenii și românii să rămână acolo unde s-a pus de către cel care a votat. Dacă a votat cu Diaconu să rămână acolo și atunci practic asta facem în afară de campania de zi cu zi care eu o văd una foarte dinamică și care are deja și succes.

Ce i-au transmis oamenii candidatului Mircea Diaconu în timpul campaniei electorale?

Diaconu a fost în campanie și la Suceava și la Gura Humorului. Vă spun ce ziceau unii ca temă ușor negativă că e actor și atunci replica venea repede: turnător am avut, profesor avem, ghinion. Păi de ce nu ar fi bun un actor? Un om care jucat în filme celebre, filme care ne-au creat o pată frumoasă de culoare pe vremea cealaltă pentru că știm bine că a jucat și în ”Buletin de București”, și în seria cu actorul și ardelenii șamd. E genul de om care ascultă, om care poate să ne reprezinte și e cam singurul care face campanie directă pe stradă pentru că își anunță vizitele, își anunță locația, ora, pune și mottoul iar la întâlniri văd că vin foarte mulți oameni. În egală măsură e foarte bun comunicator și pe partea de internet, pe facebook, pe youtube. Cred că a reușit să dea imaginea unui om care are potențial și care nu va fi un supraom. Va fi un om normal în funcția de președinte într-o Românie pe care o vrem mai modernă.

Material realizat la comanda Pro România pentru Alianța ”UN OM”. Cod mandatar MFC 31190013

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava