Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele organizației județene a Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, este convins că Mircea Diaconu, candidatul Alianței electorale ”UN OM” Pro România-ALDE la președinția României, este o opțiune foarte serioasă de vot pentru suceveni și mai mult decât atât consideră că este singurul capabil ca în turul doi să facă surpriza etapei. Vă prezentăm ultima parte a interviului realizat cu liderul Pro România Suceava.

Mircea Diaconu s-a aflat permanent în mijlocul oamenilor în această campanie electorală. Cum a reacționat electoratul?

Diaconu a fost în campanie și la Suceava și la Gura Humorului. Vă spun ce ziceau unii ca temă ușor negativă că e actor și atunci replica venea repede: turnător am avut, profesor avem, ghinion. Păi de ce nu ar fi bun un actor? Un om care jucat în filme celebre, filme care ne-au creat o pată frumoasă de culoare pe vremea cealaltă pentru că știm bine că a jucat și în ”Buletin de București”, și în seria cu actorul și ardelenii șamd. E genul de om care ascultă, om care poate să ne reprezinte și e cam singurul care face campanie directă pe stradă pentru că își anunță vizitele, își anunță locația, ora, pune și mottoul iar la întâlniri văd că vin foarte mulți oameni. În egală măsură e foarte bun comunicator și pe partea de internet, pe facebook, pe youtube. Cred că a reușit să dea imaginea unui om care are potențial și care nu va fi un supraom. Va fi un om normal în funcția de președinte într-o Românie pe care o vrem mai modernă.

”E momentul în care votul fiecăruia va conta mult”

De ce ar vota sucevenii Mircea Diaconu?

Pentru că l-au votat pe Klaus Iohannis și nu cred că i-a ajutat cu nimic. Cinci ani de mandat pentru Suceava a fost egal cu zero. Cred că în egală măsură nici Dăncilă nu văd să merite votul sucevenilor pentru că din păcate PSD a greșit foarte mult. Dan Barna e la fel de corupt ca și Dragnea ca și alții ca ei și atunci Diaconu cred că e o opțiune foarte serioasă de vot pentru suceveni și mai mult decât atât cred că e singurul capabil ca în turul doi să facă surpriza etapei pe 24 noiembrie pentru că am sentimentul că va putea atrage voturi și de la nehotărâți dar și de la cei care votează alți candidați. Într-o finală Iohannis-Barna sunt amândoi pe dreapta, cei de stânga centru stânga vor sta acasă probabil, într-o finală Iohannis-Dăncilă așa cum e dorită clar lucrurile se vor termina cu câștigătorul deja știut însă la Diaconu eu zic că vor veni voturi și de la cei care votează cu Dăncilă și cei care votează cu alți candidați care sunt într-un peisaj politic destul de colorat.

Un mesaj de suflet pentru suceveni?

Sper să vină foarte mulți la vot că s-ar putea să conteze. E momentul în care votul fiecăruia va conta mult.

Material realizat la comanda Pro România pentru Alianța ”UN OM”. Cod mandatar MFC 31190013

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava