MOPAN Suceava

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat duminică seara după prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor de la alegerilor europarlamentare că PSD este obligat de „scorul istoric” obţinut să dea viitorul preşedinte al României.

„A fost o campanie grea, dar şi interesantă în acelaşi timp, o campanie în care Alianţa electorală PSD-UNPR-PC şi-a stabilit de la bun început ţinta, şi-a stabilit parcursul de campanie şi am reuşit să respectăm pas cu pas ceea ce ne-am fixat ca obiectiv. Echipa noastră a reuşit să participe la peste 60 de întâlniri cu alegători din foarte multe localităţi din judeţul Suceava”, a afirmat Cătălin Nechifor. El a arătat că PSD a avut o campanie mai puţin opulentă comparativ cu alte partide politice, şi şi-a exprimat speranţa că votul pe care românii l-au dat Alianţei PSD-UNPR-PC să ajute România în parcursul ei european. „Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor pentru modul în care s-au implicat în campanie. Pentru noi acest scor, cel mai mare scor istoric pentru PSD de la Revoluţie încoace, ne obligă la şi mai mult. Şi cred că obligaţia cea mai mare este să dăm viitorul preşedinte al României”, a declarat Nechifor.

În acelaşi timp, candidatul PSD Suceava pentru Parlamentul European, Tiberius Brădăţan, a ţinut să precizeze că PSD a avut o campanie „într-o cheie pozitivă”, în care PSD nu şi-a atacat adversarii politici. „Am încercat să arătăm cetăţenilor cu care am stat de vorbă ceea ce a reuşit să facă PSD până acum. Multe din ceea ce ne-am propus sunt deja înfăptuite, şi sunt multe care sunt în continuare pe agenda noastră. A fost o campanie în care am preferat să nu folosim un limbaj suburban şi considerăm că este un semn de normalitate. Aşa ar trebui să fie toate campaniile. Cred că oamenii s-au săturat de scandal şi vor ca lucrurile să se aşeze într-un mod natural, şi vor să vadă în cele din urmă prosperitate şi o Românie puternică”, a declarat Tiberius Brădăţan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava