MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a declarat vineri că investiţia în construcţia pârtiei de schi de pe masivul Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, ar putea fi verificată de Corpul de Control al Guvernului. Nechifor a făcut vineri o serie de clarificări cu privire la proiectul pentru construcţia acestei pârtii, dar şi la sprijinul pe care administraţia judeţeană l-a acordat Primăriei din Câmpulung Moldovenesc. Cătălin Nechifor a ţinut să precizeze că subiectul legat de pârtia de schi de pe Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, este unul foarte important pentru judeţului Suceava. Nechifor a subliniat faptul că anul acesta, Consiliul Judeţean Suceava a alocat primărie din Câmpulung Moldovenesc cea mai mare sumă, comparativ cu celelalte primării din judeţ, respectiv 2,25 de milioane de lei (22,5 miliarde lei vechi). „Am alocat această sumă ţinând cont tocmai de această situaţie financiară. Şi pentru că din păcate domnul primar nu a reuşit să introducă facturile spre decontare de la pârtie în regimul arieratelor la momentul potrivit, s-a pierdut o ocazie importantă. Aşadar, în acest moment am asigurat prin transfer din bugetul Consiliului Judeţean către Câmpulung Moldovenesc sume importante, şi din ce am vorbit cu domnul primar al acestui municipiu înţeleg că în acest an există resursa financiară pentru a acoperi restanţele”, a spus Nechifor.

Pe de altă parte, şeful administraţiei judeţene a aminti şi de faptul că în urmă cu două luni, primăria Câmpulung Moldovenesc a acţionat în instanţă una dintre firmele care a realizat lucrări la pârtia de pe Rarău, pe motiv că o parte din lucrările efectuate nu se justifică la valoarea facturată. „Asta din punctul meu de vedere creează un handicap major referitor la continuarea lucrărilor, atât timp cât există în instanţă un astfel de proces, prin care primăria nu recunoaşte aceste lucruri. Nu pot comenta oportunitatea sau gradul de adevăr al acestei acţiuni în instanţă, pentru că nu Consiliul Judeţean este titular în acest proiect, ci primăria”, a spus preşedintele CJ Suceava. Cătălin Nechifor spus că instanţele vor decide dacă primăria are sau nu dreptate în acest proces, iar în situaţia în care administraţia locală din Câmpulung Moldovenesc ca acea câştig de cauză, fiecare factură emisă de constructor în acest proiect va trebui recalculată, concomitent cu realizarea unor expertize tehnice.

Pe de alt parte, Nechifor a arătat că în situaţia în care Guvernul, primăria sau Consiliul Judeţean ar avea fonduri pentru deblocarea lucrărilor la pârtia de pe Rarău, acestea nu ar putea fi repartizate la Câmpulung Moldovenesc, tocmai din cauza acestui proces. „Să sperăm ca instanţa se va pronunţa cât mai repede şi sperăm că acea expertiză tehnică să fie una cât se poate de concludentă. Şi poate că inclusiv Corpul de Control al Guvernului ar trebui să trimită o misiune la Câmpulung Moldovenesc pentru a verifica la faţa locului cele care sunt exprimate de primarul din Câmpulung Moldovenesc. În concluzie vreau să spun că avem toată deschiderea pentru această investiţie. Am dovedit prin alocarea financiară că suntem alături de Câmpulung Moldovenesc şi ne dorim foarte mult această investiţie, doar că fiecare trebuie să înţelegem ceea ce spunem şi ceea ce susţinem. Asta am vrut să transmit către cei care aşteaptă investiţia, şi în spiritul adevărului trebuie să cunoaştem cu toţii realitatea de la Câmpulung Moldovenesc”, a mai precizat preşedintele CJ Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava