Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste două sute de persoane au participat la o întâlnire electorală organizată vineri în comuna Vereşti la Căminul cultural din localitate unde s-au dezbătut temele de interes local, iar candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor şi candidatul PSD la funcţia de primar, Constantin Tololoi au prezentat proiectele pentru această zonă.

Localnicii au spus în cadrul întrunirii că în Vereşti sunt probleme nerezolvate cum ar fi lipsa locurilor de muncă, necesitatea unui microbuz şcolar, viitorul antreprenorilor sau situaţia pieţei en-gross, dar şi despre soarta asistenţilor maternali sau acordarea de subvenţii la motorină.

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, le-a prezentat oamenilor principalele puncte ale programului său pentru Consiliul Judeţean Suceava insistând pe înfiinţarea de noi locuri de muncă şi dezvoltarea sectorului agricol.

Candidatul USL la funcţia de preşedinte al CJ Suceava le-a mai spus locuitorilor că după ce va fi ales, primarul Constantin Tololoi va fi susţinut de PSD, PNL şi PC, de premierul Victor Ponta, dar şi de viitorul preşedinte al  ţării Crin Antonescu.

Un localnic a remarcat în final că va trebui ca USL să câştige alegerile în judeţ.

„Va câştiga USL, iar dacă nu vom vota raţional vom păţi ca acum patru ani. Dacă votăm USL se vor găsi şi bani pentru proiecte”.

Locuitorii prezenţi la întrunirea electorală şi-au exprimat încrederea în Cătălin Nechifor şi au spus că vor vota candidaţii USL la alegerile locale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava