MOPAN Suceava

Liderul județean al Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, exclude un parteneriat cu PSD la Suceava, subliniind că partidul pe care-l conduce este capabil să meargă de unul singur în alegeri. ”Cred că suntem capabili să mergem singuri în bătălia asta și în pofida faptului că am primit semnale prin mass media mai mult sau mai puțin pe surse nimeni de la PSD nu a venit să ne spună nouă celor din Pro România, mie și colegilor mei că ar vrea un parteneriat cu noi. Că tot am văzut așa să susținem noi pe y și ei pe z”, a spus Nechifor.

”Dacă nu a venit nimeni de la PSD să ne bată la ușă cum să mă duc eu să le zic că vreau să trecem strada împreună dacă nu mi-au cerut asta”

El a precizat că nu-și dorește o alianță cu PSD pentru că ar fi un tip orgolios ci pur și simplu pentru că ”la Suceava de la PSD nu ai cu cine”. ”E foarte greu să faci o alianță cu PSD o alianță pe care eu nu mi-o doresc. Și nu o doresc pentru că aș fi un tip orgolios, un om care nu aș vrea să rezolvăm ceva. Pur și simplu la Suceava nu ai cu cine și mă refer la niveld e leadership județean. Dacă nu a venit nimeni de la PSD să ne bată la ușă cum să mă duc eu să le zic că vreau să trecem strada împreună dacă nu mi-au cerut asta. Cum să fac o alianță la PSD cu cineva care ca și lider județean a pierdut 14 primari. De la PSD au plecat 14 primari o parte ce-i drept mai puțini au plecat la Pro România și majoritatea la PNL. Te întrebi care a fost de fapt obiectivul celor care conduc PSD Suceava să încerce să arunce povestea cu alianța”, a spus președintele Pro România Suceava.

”La Pro România orice alianță pleacă de jos în sus”

Nechifor s-a arătat deranjat de faptul că de mai bine de o lună și jumătate pe piață au fost aruncate fumigene despre alianța cu PSD. ”În fiecera zi după ce apărea o știre că PSD curtează Pro România primeam telefoane de la oamenii noștri care nu erau de acord. Spun ca să audă toți: la Pro România orice alianță pleacă de jos în sus. Nu pleacă de la Suceava către Ulma, Vășcăuți, etc, pleacă de acolo încoace. Trebuie să înțeleagă și cei care conduc astăzi PSD Suceava și vreau să fac o nuanță foarte importantă. PSD nu înseamnă doar cei care conduc și am tot respectul față de foarte mulți oameni din PSD și electorat PSD. Îmi este greu să-i înțeleg pe cei care conduc PSD astăzi și vă spun că dacă tu pierzi 14 primari din curtea ta ai o problemă mare. Poate vor alianța ca să compenzeze pierderea electoratului după plecarea primarilor cu ce aduce înapoi Pro România pentru că sondajele arată că suntem undeva la 10% ceea ce pentru un partid nou e foarte onorant”, a mai spus Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava