MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene şi preşedinte al PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a arătat în cadrul unei conferinţe de presă că salariaţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale postează în timpul programului de lucru comentarii pe site-urile de ştiri, majoritatea lor împotriva USL şi a lui personal. Cătălin Nechifor a declarat că a văzut acest lucru pe site-ul www.monitorulsv.ro. El a arătat că pe acest site apar comentarii asumate de anumite persoane, care au pseudonime precum „Amaru” sau „Iconn” care compentau împotriva USL şi a lui personal atât înaintea campaniei electorale, în timpul acesteia, dar şi în urmă cu câteva zile. „Am văzut o influenţă destul de importantă şi din păcate vizibilă a unor servicii ale statului român, care ar trebui să se ocupe cu alte chestiuni, dar care din păcate au ingerinţe în fenomenul politic. Iar lucrul acesta nu trebuie lăsat aşa fără a fi prezentat. Decizia nu va fi la mine, ci la cei care coordonează aceste servicii şi mă refer în primul rând la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale”, a spus Cătălin Nechifor. El a spus că la comentariile făcute de cei care îşi spune „Amaru” sau „Iconn” apare IP-ul calculatorului de pe care au fost scrise, acesta fiind de la Serviciile de Telecomunicaţii Speciale. „Aceştia comunică cu cei care sunt consumatori de media şi au puncte de vedere politice, majoritatea lor fiind împotriva noastră a celor din USL şi împotriva mea. Deci sunt aceşti aşa zici postaci pe Internet, care din păcate vin dintr-o zonă din care nu mă aşteptam, şi anume din zona Serviciilor de Telecomunicaţii Speciale. STS este un aparat al statului care se ocupă cu totul şi cu totul alte chestiuni. Şi cer public celor care coordonează acest sistem să ia măsuri. Pentru că e culmea. Fiind Serviciul de Telecomunicaţii Speciale cred că au instrumente pe acolo să vadă care persoane au scris din cadrul aparatului propriu acele mesaje”, a declarat Nechifor. Preşedintele CJ Suceava a adăugat că o astfel de situaţie demonstrează faptul că în servicii speciale ale statului există o influenţă politică, însă aceasta trebuie să înceteze urgent. El a arătat că astfel de servicii sunt ale statului şi nu ale unui partid sau ale unui candidat. „Astfel de servicii au fost coordonate agresiv în campanie împotriva noastră a celor din USL şi împotriva mea personal. Şi nu cer acum vărsare de sânge, dar cer ca cei care coordonează sistemul să facă lumină, să ne povestească şi să spună cine a făcut, de ce şi pentru ce a făcut. Şi mai am un argument legat de profesionalismul unor astfel de persoane, având în vedere e zona cea mai sensibilă, cea care asigură secretul convorbirilor oficiale”, a declarat şeful administraţiei judeţene.

El a mai spus că cei de la STS ar fi trebuit să fie printre primii care să ştie că nu poţi să ascunzi locul de unde se trimit astfel de comentarii şi nici ora la care au fost postate. El a arătat că unele dintre aceste comentarii au fost făcute în jurul orei 11:00, demonstrând faptul că „aceşti oameni fac probabil politică în timpul programului”. „Ori nu sunt profesionişti, ori a existat foarte multă rea voinţă, ori a fost o comandă politică. Cred că aceste trei chestiuni trebuie clarificate de cei care coordonează acest sistem”, a încheiat Cătălin Nechifor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava