Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PSD al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, mai vrea un mandat în fruntea administrației județene. El și-a exprimat intenția de a candida din nou la alegerile locale de anul viitor în cadrul ședinței Biroului Executiv al Organizației Județene a PSD care s-a desfășurat joi după amiază. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Irimia, prin intermediul unui comunicat de presă. Totodată, Cătălin Nechifor și-a anunțat candidatura și la președinția organizației județene a PSD la alegerile programate pentru data de 30 septembrie.  În cadrul ședinței Biroului Executiv al Organizației Județene a PSD s-a mai hotărât ca primarii PSD să candideze pentru un nou mandat la alegerile locale de anul viitor.

Redăm integral comunicatul de presă al PSD Suceava:

”Joi, 10.09.2015, în cadrul ședinței ordinare a Biroului Executiv al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Suceava, s-a hotărât ca lucrările Conferinței Județene de Alegeri să aibă loc în data de 30.09.2015. Obiectivele prioritare pe termen scurt, la nivelul organizației județene, sunt câștigarea Consiliului Județean Suceava și a majorității localităților din județ. În acest sens, întru-cât PSD are cel mai mare număr de aleși locali, primarii PSD în funcție vor candida pentru un nou mandat, iar în celelalte localități se vor efectua sondaje de opinie în vederea desemnării candidaților cu cele mai mari șanse de a fi aleși de către locuitorii municipiilor, orașelor și comunelor sucevene. În cazul municipiului Suceava, după 12 ani de guvernare locală de dreapta, vom intra în competiția pentru alegerea noului primar cu cea mai bună variantă capabilă să reprezinte interesele cetățenilor și să aducă municipiul Suceava la standardul european pe care îl merită. În cadrul ședinței, președintele Cătălin Ioan Nechifor și-a exprimat intenția de a candida pentru un nou mandat la conducerea organizației județene precum și la Consiliul Județean Suceava, așa încât buna guvernare locală și națională să poată fi continuată. Totodată, Biroul Executiv a votat în unanimitate propunerea către conducerea națională ca până la mijlocul lunii octombrie să aibă loc Congresul Național al PSD, așa încât data de 1 decembrie să poată fi începutul campaniei pentru alegerile locale din vara anului viitor”.

Nechifor mai vrea un mandat la șefia Consiliului Județean, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava