MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că priorităţile administraţiei judeţene vor fi dezvoltarea agriculturii şi independenţa energetică. Nechifor a făcut aceste afirmaţii după ce a participat la Summit-ului mondial anticriză, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în Kazahstan. El a făcut parte din delegaţia oficială a României, condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. La summit-ul din Kazahstan au fost prezenţi reprezentanţi din peste 130 de ţări, preşedintele Kazahstanului, Nursulton Nazarbayev, preşedintele Adunării Generale a ONU, Vuk Jeremic, precum şi mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie.

Nechifor a subliniat că majoritatea discuţiilor de la acest summit au făcut referire la criza economică din zona Euro. Nechifor a explicat că din discuţii a reieşit faptul că în acest moment zona Euro reprezintă o frână pentru dezvoltarea mondială, iar măsurile de austeritate, inclusiv cele din România, au fost cele care au dus la apariţia multor probleme economice.

Preşedintele CJ Suceava a spus că în cadrul summit-ului au fost făcute două propuneri pentru ieşirea din criză, respectiv găsirea soluţiilor pentru asigurarea independenţei energetice şi dezvoltarea agriculturii. Cătălin Nechifor a declarat că tot la acest summit a fost subliniat faptul că datorită schimbărilor climatice, în 20 – 25 de ani, este posibilă apariţia a încă două crize majore, şi anume criza apei potabile şi cea a alimentelor. „Şi pentru Suceava, dar şi pentru România, o variantă importantă de lucru este accelerarea dezvoltării agriculturii şi independenţa energetică”, a ţinut s precizeze Cătălin Nechifor. El a adăugat că în cadrul discuţiilor pe care le-a avut în Kazahstan cu mai mulţi oameni de afaceri a prezentat potenţialul agricol al judeţului Suceava, dar şi resursele de gaze naturale care pot fi exploatate. „Suceava are importante resurse de gaze naturale care pot fi exploatate, astfel încât să asigurăm indepedenţa energetică. Şi ne interesează să exploatăm şi mai bine aceste perimetre care sunt cu gaz natural”, a spus Nechifor.

El a subliniat că judeţul Suceava are un potenţial ridicat şi pentru producerea energiei solare şi eoliene. Cătălin Nechifor a amintit că firma franceză Filasa a renunţat la investiţiile anunţate în 12 parcuri eoliene pe teritoriul judeţului Suceava. „ Acea poveste cu Filasa nu prea a avut conţinut niciodată. Drept dovadă, nici astăzi cei de la Filasa nu au făcut mai nimic în Suceava. Au făcut o căbănuţă la Ciprian Porumbescu şi cam atât”, a spus preşedintele CJ Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava