Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele organizației județene Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Ioan Nechifor, constată că acum în toiul verii, în plină pandemie, ”PSD și PNL își dau din nou mâna pentru a putea pune mâna pe țară” opinând că ”urmează amânarea alegerilor locale și parlamentare”.

”Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaţilor și al PSD, a convocat o nouă sesiune extraordinară, în perioada 1 – 19 august, pe agendă fiind trecute 33 de proiecte legislative, printre care regimul armelor și munițiilor, legea privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, legea privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, dar și legea privind munca în domeniul pescuitului maritim. După cum vedeți, toate sunt de maximă urgență, cu ghilimelele de rigoare, în condițiile în care în această perioadă s-au stabilit doar ședințe de comisii în format on line, în timp ce votul final va avea loc abia în data de 19, la ora 16, fix la spartul târgului, odată cu încheierea sesiunii extraordinare. Și atunci n-ai cum să nu îți pui întrebarea: care o fi interesul subteran al Marelui Blat Național PSD PNL?”, a declarat Nechifor.

Răspunsul, a spus liderul Pro România Suceava, poate fi legat de două chestiuni care îi preocupă și care sunt strâns legate de alegerile locale, respectiv parlamentare.

”Prima o putem vedea la punctul 11 al ordinii de zi unde se propune modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, care a fost respinsă de Senat, dar care poate fi întoarsă ca la Ploiești pentru a servi intereselor electorale ale celor două mari partide PSD și PNL. Iar cheia în care trebuie să citim este legată de alegerile generale din iarnă, pentru care trebuie pregătit terenul pentru a putea fi amânate, pe motivul creșterii numărului de cazuri Covid19, în condițiile în care sondajele de opinie nu vor fi favorabile liberalilor și social democraților. A doua chestiune are legătură cu alegerile locale, mai bine zis tot cu amânarea lor pe același motiv al creșterii numărului de cazuri de Coronavirus, iar aici se explică ușor convocarea acestei sesiuni extraordinare de formă, pentru că, în felul ăsta, Guvernul va putea emite Ordonanța de urgență privind modificarea legii alegerilor locale, iar Parlamentul se va executa de îndată cu dezbaterea legii în regim de urgență, cu vot final în Camera Deputaților pe data de 19 august, în singura zi de vot final și fix în ultima zi a sesiunii extraordinare”, a explicat Nechifor.

El este de părere că ”e prea ca la țară blatul dintre PSD și PNL și se vede de la o poștă că interesele lor sunt legate doar de cum se vor alege peneliștii și pesediștii în funcțiile de primar, președinte de consiliu, consilier local, consilier județean, deputat și senator. Cât despre restul românilor, Dumnezeu cu mila!”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava