Galerie foto16 poze în acest set

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, şi-a depus marţi, în mod oficial, la Biroul Electoral Judeţean candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean din partea Uniunii Social Liberale la alegerile locale din 10 iunie. Nechifor a venit însoţit de liderii judeţeni ai PNL şi PC, Ştefan Alexandru Băişanu respectiv Paul Rusu, de senatorul Gavril Mîrza, de deputaţii Ioan Stan şi Eugen Uricec, ultimul recent venit de la PD-L şi de candidaţii USL pentru deliberativul judeţean. Au absentat motivat deputatul liberal Ion Irimescu, care a avut o problemă de familie şi colegul său de la PSD, Eugen Bejinariu, care urma să preia o funcţie în Guvernul Victor Ponta.

Din faţa biroului contracandidatului său la şefia Consiliului Judeţean, democrat liberalul Gheorghe Flutur, Nechifor a ţinut să transmită un mesaj celor de la PD-L care s-au înscris în cursa electorală şi anume acela că îi consideră competitori şi nu duşmani sau inamici. „Indiferent de partidul politic îi considerăm parteneri pe ai noştri şi competitori pe ceilalţi, nu duşmani, nu inamici nu oameni cu care luptăm ci oameni cu care gândim discutăm proiecte. Vreau să spun că azi de 1 mai începem o muncă importantă, munca pentru a câştiga Consiliul Judeţean, pentru a câştiga mandate de consilier, primari şi preşedinţia Consiliului Judeţean. Vom câştiga această bătălie împreună cu oamenii pentru că am sentimentul că proiectul USL la Suceava este un proiect puternic”, a declarat Nechifor. Liderul social democrat consideră că această campanie electorală va fi una foarte grea cu multe supărări şi dificultăţi. Mai este de menţionat faptul că tot ieri USL a depus şi lista de candidaţi pentru mandatele de consilier judeţean.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
  • http://SiteWeb... zuma

    lista USL e ca si guvernul ponta. plina de oameni in care poti sa ai incredere ca vor ridica mana atunci cand trebuie si doar atat. nu a evoluat cu nimic politi ca in romania.

  • http://SiteWeb... Elsiea

    Interesanta lista USL! JIHADUL de campanie urmeaza….asta-i inceputul! Ceva/Cineva se pregateste frumos!

Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava