MOPAN Suceava

Marţi a avut loc recepţia finală a tronsonului de drum Suceava-Gura Humorului în lungime de 33 de kilometri, investiţie al cărei beneficiar este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). De faţă s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, care a fost desemnat de către CNADNR membru al comisiei de recepţie şi reprezentantul firmei de construcţii care a executat lucrarea SCCF Iaşi, Ştefan Hanganu. Hanganu a ţinut să precizeze că recepţia iniţială a lucrării s-a făcut în decembrie anul trecut iar acum comisia a trebuit să constate că punctele stabilite atunci pentru a fi remediate de către constructor au fost soluţionate. „Scopul întâlnirii comisiei este acela de a constata că trei puncte prevăzute în procesul verbal de recepţie din decembrie au fost realizate. Unul din puncte se referă la nişte corecţii care au fost făcute până în decembrie 2011 adică până la data recepţiei însă comisia a considerat că trebuie să mai treacă cinci luni de zile ca să vadă cum s-au comportat aceste intervenţii. Alte două puncte se referă la solicitarea pe care a avut-o construcorul de a face expertiza tehnică în două locuri cu alunecări de teren ca să se vadă dacă nu cumva am aplicat proiectul greşit. S-a făcut expertiza şi din ea rezultă că am executat lucrările conform proiectului. Acum comisia a redactat un proces verbal în care se prezintă că cele trei puncte prevăzute în procesul verbal de recepţie finală din decembrie s-au stins”, a explicat Hanganu.

Viaduct subteran pentru reabilitarea tronsonului de drum de la Ilişeşti afectat de alunecări de teren

Cele două zone de pe DN 17 afectate de alunecări de teren sunt la ieşirea din Ilişeşti şi la intersecţia cu drumul spre Ciprian Porumbescu. Hanganu a declarat că problema de la Ciprian Porumbescu a rezolvat-o SCCF Iaşi din banii companiei. Problema de la Ilişeşti va face obiectul unul alt contract pe care îl va încheia CNADNR în urma unei licitaţiei care va avea loc în viitorul apropiat. Hanganu a subliniat că la Ilişeşti va fi construit un viaduct subteran pentru a reabilita porţiunea de drum existând deja proiectul tehnic pentru această investiţie. Ştefan Hanganu a mai spus că recepţia finală a lucrărilor la tronsonul de drum Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc va avea loc în decembrie 2012.

Nechifor: „Lucrarea a durat totuşi destul de mult”

Preşedintele Consiliului Judeţean Cătălin Nechifor, a ţinut să-i mulţumească firmei SCCCF Iaşi pentru că a reuşit să finalizeze tronsonul Suceava-Gura Humorului, dar şi consultantului şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România cea care a finanţat investiţia cu bani de la Banca Europeană de Investiţii. El a constatat că pe DN 17 se circulă foarte bine şi că modernizarea drumului a dus la fluidizarea traficului. Nechifor consideră totuşi că lucrarea a durat destul de mult. „Totuşi lucrarea a durat destul de mult şi vreau să punctez chiar dacă acum sunt surse limitate de finanţare. Atunci când mai facem lucrări astfel de importante atât statul prin guvern cât şi constructorii să facă tot ce se poate face ca acele lucrări să meargă mai repede. În ceea ce mă priveşte vreau să spun foarte clar că această rută ne ajută foarte mult din punct de vedere turistic dar şi economic. Este o rută care scurtează şi legătura cu Ardealul şi vestul Europei care înseamnă timp mai redus de tranzit, care înseamnă o creştere a transportului de mărfuri pe roţi care vine din zona de est a ţării şi care preia o parte din traficul care vine pe relaţia Ucraina şi Republica Moldova”,a declarat Nechifor. Mai trebuie spus că recepţia finală a lucrărilor la tronsonul de drum Gura Humorului-Cîmpulung Moldovenesc va avea loc în decembrie 2012.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava