Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul Pro România Suceava, Cătălin Nechifor, solicită găsirea unor soluții pentru eliminarea decalajului existent în momentul de față dintre proba teoretică și cea practică la examenul pentru obținerea permisului auto. Cătălin Nechifor a adresat această solicitare atât ministrului de interne, Carmen Dan, cât și prefectului județului Suceava, Mirela Adomnicăi. Liderul Pro România Suceava a arătat că în ultima perioadă în județul Suceava s-au înregistrat nu mai 30 de accidente grave, cu nouă persoane decedate. „Trebuie să înțelegem ce e de făcut. Sunt foarte multe persoane care conduc mașini puternice și care au provocat accidente mortale. Consider că este o greșeală fundamentală cu ceea ce se întâmplă acum și o rog pe doamna ministru de interne Carmen Dan să vadă dacă e normal ca un tânăr să dea azi examenul scris pentru obținerea permisului, să îl treacă, iar proba practică să o dea peste câteva luni. Acel tânăr mai continuă să învețe în cele câteva luni? Cer să se găsească o soluție pentru că aici vorbim de o problemă de lipsă de reacție, o lipsă de înțelegere a acestui fenomen”, a declarat Nechifor. El consideră că o soluție ar putea fi angajarea de personal sau externalizarea acestor servicii.
Pe de altă parte, liderul Pro România Suceava a arătat că de doi ani nu s-a făcut aproape nimic pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere. Astfel, Nechifor a declarat că „din prea frumoasele ” proiecte pentru drumuri aprobate prin PNDL Consiliului Județean Suceava nu s-a făcut nimic până în prezent. El a făcut referire și la un alt proiect care stagnează, respectiv modernizarea drumului județean dintre Iași și Suceava, prin Dolhasca – Liten – Udești, Ipotești – Suceava – Moara – Stroiești – Dărmănești, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Cătălin Nechifor a spus că a pornit acest proiect încă din anul 2014, când era președinte al Consiliului Județean Suceava, însă nici în momentul de față nu au fost începute lucrările.
Cătălin Nechifor a amintit că în perioada în care Guvernul România a fost condus de Victor Ponta a fost modernizat în totalitate DN 29, Suceava – Botoșani și deși inițial a avut emoții că numărul accidentelor va fi mai mare după modernizare, acest lucru nu s-a întâmplat.

Nechifor solicită eliminarea decalajului dintre proba teoretică și cea practică la examenul pentru permisul auto, 4.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava